Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK


Având în vedere prevederile art. 13 din Regulamentul (UE)2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii 119L din 4 mai 2016, direct aplicabil în toate statele membre ale Uniunii Europene, începând cu data de 25 mai 2018, vă punem la dispoziţie următoarele informaţii:
  • Informare în atenţia persoanelor ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate în vederea realizării accesului în clădirea Palatului Parlamentului
Informare în atenţia persoanelor ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate în vederea realizării accesului în clădirea Palatului Parlamentului Senatul României, care îşi desfăşoară activitatea în clădirea Palatului Parlamentului, cu sediul în Calea 13 Septembrie nr. 1-3, sector 5,, Bucureşti, prelucrează date cu caracter personal ale vizitatorilor (turiştilor), cetăţenilor care asistă la şedinţele de plen sau invitaţilor, în vederea realizării accesului în clădirea Palatului Parlamentului. Prelucrarea se realizează în conformitate cu prevederile din Regulamentul (UE)2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE - Regulamentul general privind protecţia datelor (RGPD).
      Prelucrarea datelor cu caracter personal este necesară în scopul realizării accesului în clădire care se va face numai pe baza unui document de acces şi cu respectarea condiţiilor de securitate ale obiectivului, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 4 din 30 mai 2018 a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aprobarea normelor privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor care au acces în clădirea Palatului Parlamentului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456/31.V.2018 şi ale art. 6 alin (1) lit. c) din RGPD. Refuzul furnizării datelor cu caracter personal are ca şi consecinţă imposibilitatea realizării accesului.
      Documentele de acces se vor întocmi pe baza unui act de identitate valabil (C.I/B.I, paşaport). În cadrul procesului de eliberare a documentului de acces se prelucrează următoarele date cu caracter personal: numele şi prenumele, seria şi numărul actului de identitate, cetăţenia şi fotografia din actul de identitate.
      De asemenea, vă informăm că în temeiul Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, obiectivul Palatul Parlamentului este dotat cu sisteme de supraveghere video instalate atât în zona de acces în curtea Palatului Parlamentului, cât şi în interiorul clădirii.
      Datele personale colectate vor putea fi accesate doar de personalul Senatului României cu atribuţii în vederea realizării accesului în clădirea Palatului Parlamentului şi nu vor fi dezvăluite terţilor, excepţie făcând cele solicitate de autorităţile competente care au acest drept prevăzut in actele normative în vigoare.
      Conform dispoziţiilor din Hotărârea nr. 4 din 30 mai 2018 a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, datele cu caracter personal obţinute pentru evidenţa proprie vor fi păstrate pentru o perioadă de şase luni urmând ca după acest interval să fie şterse; documentele de acces vor fi păstrate pentru o perioadă de 30 zile după care vor fi distruse; înregistrările video obţinute prin intermediul sistemului tehnic integrat de securitate se vor păstra pentru o durată de 30 zile după care vor fi şterse, excepţie făcând cele necesare în analiza unor evenimente ce perturbă ordinea şi securitatea la Palatul Parlamentului sau solicitate de autorităţile competente, în condiţiile legii.
      Persoanele ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate beneficiază de următoarele drepturi: dreptul de acces la date, dreptul de rectificare, dreptul de ştergere, dreptul de restricţionare a prelucrării, dreptul de a se opune prelucrării, dreptul de a fi informat în cazul încălcării securităţii datelor care este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, drepturi care pot fi exercitate în condiţiile prevăzute în RGPD.
      Pentru orice solicitare cu privire la aceste drepturi, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de email: dpo@cdep.ro sau la adresa poştală: Palatul Parlamentului, Senatul României, în atenţia Responsabilului cu protecţia datelor, Calea 13 Septembrie nr. 1-3, Sector 5, Bucureşti.
  • Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal în activitatea de soluţionare a petiţiilor şi de acordare a audienţelor precum şi de soluţionare a cererilor privind liberul acces la informaţiile de interes public
Identitate şi date de contact ale operatorului
Senatul României îşi desfăşoară activitatea în clădirea Palatului Parlamentului, cu sediul în Calea 13 Septembrie nr. 1-3, sect. 5, Bucureşti.

Pentru îndeplinirea obligaţiilor legale cu privire la soluţionarea petiţiilor, precum şi a cererilor formulate în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, Senatul României prelucrează date cu caracter personal în mod legal, echitabil şi transparent, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE)2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE - Regulamentul general privind protecţia datelor (RGPD) şi ale Legii nr. 190/2018 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului general privind protecţia datelor.

Scopurile prelucrării
  • Soluţionarea petiţiilor (cererilor, sesizărilor, reclamaţiilor şi a propunerilor) scrise şi, dacă este cazul, a aspectelor prezentate în cadrul audienţelor;
  • Întocmirea unui raport de activitate asupra petiţiilor şi a modului de soluţionare, cu menţiuni referitoare la soluţiile autorităţilor publice la petiţiile care le-au fost transmise spre soluţionare, care va fi prezentat semestrial Biroului Permanent al Senatului României, pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute in Regulamentul Senatului României;
  • Soluţionarea cererilor formulate în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Completarea Registrului pentru înregistrarea cererilor şi răspunsurilor privind accesul la informaţiile de interes public;
  • Elaborarea şi actualizarea unor baze de date cu petiţiile sau cu solicitările de informaţii publice şi modul în care acestea sunt soluţionate.
Temei juridic al prelucrării
Prelucrarea datelor cu caracter personal în scopurile de mai sus are ca temei juridic art.6, alin.( 1), litera (c) din RGPD – îndeplinirea obligaţiilor legale pe care le are Senatul României cuprinse în dispoziţiile art. 51 din Constituţia României și in Regulamentul Camerei Deputaţilor, Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de solutionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări de Legea 233/2002, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare.

Categoriile de date cu caracter personal
  • Date de identificare şi de contact: nume şi prenume, adresă de domiciliu şi/sau de corespondenţă, semnătură, adresă de email (dacă petiţia/cererea este transmisă în format electronic);
  • Date relevante pentru problema supusă atenţiei/specificul cererii: informaţii personale de orice natură (date medicale, economice, sociale, culturale etc.) prezentate în obiectul petiţiei/cererii.
Refuzul de a furniza datele personale determină clasarea petiţiei sau a cererii de informaţii de interes public sau imposibilitatea de a analiza şi soluţiona respectivele sesizări/cereri.

Destinatari
În funcţie de obiectul petiţiei/cererii de informaţii de interes public, la datele personale furnizate au acces membrii Senatul României, ai comisiilor parlamentare sesizate, precum şi funcţionarii publici parlamentari şi angajaţii cu contract individual din cadrul serviciilor Senatului României. Petiţiile şi cererile de informaţii de interes public a căror soluţionare nu intră în sfera de competenţă a Senatului României vor fi transmise autorităţilor sau instituţiilor publice care au atribuţii în materie, urmând ca petiţionarul sau persoana care solicită informaţii de interes public să fie înştiinţat/ă despre aceasta.
Datele cu caracter personal cuprinse în peţiţii şi în cererile de informaţii de interes public nu vor fi transferate către o ţară terţă sau organizaţie internaţională.

Perioada de stocare
Durata de stocare a datelor cu caracter personal este conformă dispoziţiilor din Legea Arhivelor Naţionale nr.16/1996 şi a Nomenclatorului arhivistic al Senatului României, astfel: petiţiile sunt arhivate pentru o perioadă de 10 ani iar Registrele de evidenţă a petiţiilor/audienţelor se arhivează pe o perioadă de 30 ani; cererile şi răspunsurile formulate în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi corespondenţa cu structurile Senatului României care furnizează informaţiile solicitate se arhivează pe o perioadă de 10 ani iar Registrul pentru înregistrarea cererilor şi răspunsurilor privind accesul la informaţiile de interes public se arhivează pe o perioadă de 30 ani.

Drepturile persoanei vizate
Persoanele vizate beneficiază de următoarele drepturi: dreptul de acces la date; dreptul de rectificare; dreptul de ştergere; dreptul de restricţionare a prelucrării; dreptul de a se opune prelucrării; dreptul de a fi informat în cazul încălcării securităţii datelor care este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice; dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Aceste drepturi pot fi exercitate în condiţiile prezentate în Regulamentul general privind protecţia datelor.

Date de contact responsabil protecţia datelor
Pentru solicitări cu privire la drepturile de mai sus şi/sau pentru alte informaţii cu privire la prelucrarea datelor personale pe care ni le-aţi furnizat, puteţi transmite o cerere la adresa de e-mail: dpo@senat.ro sau la adresa poştală: Palatul Parlamentului, Senatul României, în atenţia Responsabilului cu protecţia datelor, Calea 13 Septembrie nr. 1-3, Bucureşti.
 
  • Informare în atenţia persoanelor ale căror date personale sunt prelucrate urmare accesării site-ului Senatului României
  • ​​Politica site-ului Senatului României în ceea ce priveşte cookie-urile, este următoarea:
    • cookie-uri funcţionale - sunt folosite în puţine cazuri, pentru asista utilizatorul în completarea unor formulare
    • cookie-uri analytics - nu sunt folosite
    • cookie-uri de profilare cu sau fără scop publicitar - nu sunt folosite.
    • Site-ul Senatului României nu utilizează module cookie pentru a culege, a prelucra, a difuza sau a înregistra date cu caracter personal.
  • Datele colectate pe site-ul Senatului României:
    • Din motive de securitate, serverul web al Senatului României reţine în fişiere de tip log informaţiile privind accesările utilizatorilor. Informaţiile reţinute în loguri sunt: adresa IP, data şi ora accesului, adresa accesată.
    • Există secţiuni în site (Initiative legislative aflate în consultare publică, Programări online vizite educative etc.) care, pentru identificare, reţin şi alte informaţii precum numele şi prenumele persoanei, adresa de e-mail. Prin completarea informaţiilor din formularele puse la dispoziţie pe site, confirmaţi acceptul Dumneavoastră pentru reţinerea şi afişarea acestora.
  • Senatului României nu a înstrăinat şi nu va înstrăina către terţi niciodată date despre utilizatori.
  • Site-ul www.senat.ro nu foloseşte pentru contorizarea vizualizărilor serviciul Google Analytics sau un alt serviciu similar.

 
Go to top