ADUNAREA PARLAMENTARĂ A UNIUNII PENTRU MEDITERANA (APUpM)
 
PREZENTARE GENERALĂ
 
Forma inițială de cooperare interparlamentară a fost Forumul parlamentar euro-mediteraneean, care a fost convocat pentru prima dată în 1998. La acest forum au participat delegații din PE și parlamentele naționale ale membrilor UE și ai partenerilor sud-mediteraneeni.
Parlamentul European a inițiat transformarea Forumului într-o adevărată Adunare Parlamentară Euro-Mediteraneană (APEM) printr-o rezoluție. În 2002, a cincea Conferință euro-mediteraneană a miniștrilor de externe de la Valencia a aprobat această rezoluție. Ulterior, ședința inaugurală a APEM a avut loc în Grecia în martie 2004.
La cea de-a șasea sesiune plenară, care a avut loc la Amman în martie 2010, numele EMPA a fost schimbat în Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana (APUpM). Acest nume subliniază rolul unic al APUpM ca organism parlamentar al Uniunii pentru Mediterana, concentrându-se pe controlul democratic și pe rolul său consultativ.
Limbile oficiale de lucru sunt engleza, franceza si araba.
(Organizaţie denumită anterior Adunarea Parlamentară Euro-Mediteraneană - APEM)
 
Rolul
APUpM îşi exprimă punctul de vedere asupra tuturor problemelor legate de Parteneriat, inclusiv asupra implementării convenţiilor asociaţiei şi adoptă rezoluţii sau recomandări, fără caracter obligatoriu din punct de vedere legal, adresate Conferinţei Euro-Mediteraneene.
Textele sunt aprobate prin consens și numărul celor prezenți trebuie să fie mai mare de jumătate din delegațiile dintre cele două componente - europene și neeuropene - ale Adunării. (Atunci când acest lucru nu este posibil, deciziile pot fi luate cu o majoritate calificată de două treimi.)
 
Componenţă
APUpM este formată din parlamentari numiţi de către: Parlamentele Naţionale ale Statelor Membre, Parlamentele Naţionale ale partenerilor mediteraneeni, Parlamentul European, cuprinzând un număr de 280 de membri, repartizați în mod egal între țărmurile nordice și sudice ale Mediteranei dintre care 140 de parteneri din Nord (81 de la parlamentele naționale ale UE, 49 de la Parlamentul European și 10 din statele Non-UE ) și 140 de parteneri din Sud (130 de la parlamente naționale din țările partenere mediteraneene ale UE și 10 de la  statele partenere noi)
 
 
Structură organizatorică
Coordonarea activității Adunării este responsabilitatea Biroului său, care reprezintă și Adunarea
Biroul APUpM este format din patru membri, dintre care doi sunt numiţi de Parlamentele Naţionale ale partenerilor mediteraneeni, unul de către Parlamentele Naţionale UE şi unul de către Parlamentul European (care este un membru permanent al Biroului). Mandatul lor este de patru ani şi deţin Preşedinţia Adunării pe baza unei rotaţii anuale pentru a garanta paritatea între cele două componente. Ceilalţi trei membri sunt vice-preşedinţi.
Uniunea interparlamentară arabă, Parlamentul arab, Libia, Comitetul European al Regiunilor și Comitetul Economic și Social se numără printre observatorii permanenți ai Adunării.
APUpM este unul dintre puținele organe parlamentare în care israelienii, palestinienii și alți aleși arabi se așează împreună și discută.
Adunarea cuprinde cinci comisii permanente:
• Comisia pentru afaceri politice, securitate și drepturile omului;
• Comisia pentru afaceri economice și financiare, afaceri sociale și educație;
• Comitetul pentru îmbunătățirea calității vieții, schimburile între societățile civile și cultura;
• Comisia pentru drepturile femeii;
• Comisia pentru energie, mediu și apă.
ADUNAREA PARLAMENTARĂ A UNIUNII PENTRU MEDITERANA (APUpM)  găzduiește cel puțin o sesiune plenară pe an.
De asemenea, Biroul poate stabili două grupuri de lucru pe an, cum ar fi cele două care se ocupă în prezent cu temele privind Palestina și cu Regulamentul de procedură și chestiuni financiare.
 
Președinția
Pentru a asigura paritatea și alternanța dintre președinții din sud și din nord, președinția anuală este organizată în rotație de către fiecare dintre cei patru membri ai Biroului. Președinția Biroului a fost organizată de PE (2012-2013), urmată de Iordania (2013-2014), Portugalia (2014-2015), Maroc (2015-2016), Italia (2016-2017), Egipt (2017- 2018) și EP (2018-2019). Președinția APUpM va fi transferată Turciei, pentru perioada 2019-2020.
 
PARTICIPAREA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI LA APUpM
România a avut statut de observator din 2005. Începând cu anul 2007, ţara noastră a beneficiat de statut de membru deplin, iar în 2008 cu ocazia sesiunii plenare, care a avut loc la Atena în perioada 27-28 martie 2008, România şi Bulgaria, ca noi state membre UE au primit trei locuri în cadrul APEM.
 
Componenta delegatiei:
Dl. senator Ilie Viorel- Presedinte
Dna.  deputat Pana Adriana Doina-membru
Dl. deputat Romanescu Cristinel –membru
Secretariatul tehnic este asigurat de Serviciul pentru Afaceri Europene.
 
 
Go to top