Consiliul European
  
         Consiliul European este o instituție a Uniunii Europene. Este format din liderii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii, Președintele Comisiei Europene și Președintele Consiliului European, actualmente Donald Tusk. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, actualmente Federica Mogherini, participă de asemenea la întruniri fără drept de vot.
 
         Deși Consiliul European nu are nici o putere legislativă oficială, aceasta este învestit, în temeiul Tratatului de la Lisabona, cu definirea "direcțiilor și priorităților politicilor generale" ale Uniunii. Este organismul strategic al Uniunii (cel care rezolvă crizele), acționând ca o președinție colectivă a UE.
 
         Reuniunile Consiliului European sunt prezidate de președintele acestuia și au loc cel puțin de 4 ori pe an, de obicei, în clădirea Justus Lipsius, sediul central din Bruxelles al Consiliului Uniunii Europene. Reuniunile durează de obicei două zile, uneori chiar mai mult, când sunt mai multe subiecte pe ordinea de zi sau probleme controversate, care se transpun în luarea de decizii, care reflectă în general interesele naționale.
 
        Consiliul European a fost înființat ca organism informal în 1974 și a devenit o instituție oficială a UE în 2009, când Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare.

         Aproape toți membrii Consiliului European sunt membri ai unui partid politic la nivel național, și cei mai mulți sunt membri și a unui partid politic european. Cu toate acestea, Consiliul European reprezintă statele membre UE și nu partidele politice, deși alinierea ideologică poate influența înțelegerile politice și numirile unor reprezentanți (precum cea a președintelui Consiliului).

           Cu toate că Consiliul European este, conform Tratatului de la Lisabona, o instituție separată de Uniunea Europeană, acesta nu are propria sa administrație. Suportul administrativ atât pentru Consiliul European, cât și pentru președintele Consiliului este asigurat de Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene. Președintele are, totuși, propriul său cabinet cu câțiva consilieri privați.
 
Go to top