Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Parlamentarii USR se retrag din grupul parlamentar de prietenie cu Federatia Rusă

Senatorii Cristi Berea, Dan Ivan și deputatul Victor Ilie se retrag din grupul parlamentar de prietenie cu Federația Rusă, în urma invaziei Ucrainei.

Cristi Berea: ”Războiul pe care Rusia l-a declanșat împotriva Ucrainei și care a condus la moartea a sute, poate chiar mii de civili, mă face să părăsesc grupul de prietenie cu Federația Rusă. Sunt de părere ca în aceste momente, Rusia trebuie să suporte toate consecințele economice și diplomatice ale actelor de barbarie comise împotriva civililor și izolată pe toate planurile.”

Parlamentul Rusiei a aprobat cu largă majoritate de voturi recunoașterea independenței regiunilor Donetk si Luhansk, fapt ce i-a oferit prilejul lui Vladimir Putin să invadeze Ucraina. Atât razboiul neprovocat, cat si crimele impotriva civililor sunt elemente care trebuie sa conduca la izolarea Rusiei pe plan mondial.

Victor Ilie: ”Deși cred că dialogul și diplomația nu trebuie niciodată abandonate, acțiunile liderilor Rusiei care bombardează civili în timpul negocierilor pentru pace nu lasă mult loc pentru discuții. Am decis prin urmare să părăsesc grupul de prietenie cu Rusia”.

Parlamentarii USR vor continua să militeze pentru încetarea focului și rezolvarea pașnică a conflictelor, respectarea integrității teritoriale a Ucrainei în granițele ei consemnate în tratatele internaționale, condamnând, în același timp, invazia rusească și oferind sprijin forțelor democratice din Rusia.
 



Go to top