Senatorii USR Silvia Dinică, Remus Negoi și Andrei Postică au depus o inițiativă legislativă care obligă autoritățile locale ca în cazul proiectelor de acte normative importante și cetățenii simpli să poată solicita dezbateri publice.
Andrei Postică: ”Consultarea publică trebuie să devină o practică și o normalitate în comunitățile din România. Cetățenii au dreptul de a-și expune părerea și punctul de vedere pentru tot ce este important și are efect asupra comunităților acestora. Dacă putem înființa un partid cu 3 cetățeni, credem că o dezbatere publică poate fi cerută și de cetățenii comunităților din care fac parte."
Inițiativa modifică Art.7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică astfel încât autoritatea publică să fie obligată să supună dezbaterii publice proiectele de act normativ în cazul în care acest lucru a fost cerut în scris de către minim 3 cetățeni cu drept de vot, o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică.
Silvia Dinică: ”Propunerea scoate în relief importanța transparenței decizionale în administrația publică. Implicarea societății civile sau a altor autorități publice în actele decizionale ale administrației publice, prin informarea acestora asupra proiectelor supuse dezbaterii și prin accesul acestora în cadrul ședințelor de consultare publică reprezintă un act necesar în dezvoltarea societății. Sunt sute de sate în care nu sunt ONG-uri care să ceară dezbateri publice pe lucruri care sunt importante pentru acele comunități.”
În acest moment autoritățile publice trebuie să organizeze consultări publice pentru actele normative importante din administrațiile publice locale, doar dacă această consultare este solicitată, în scris, de o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică.
Remus Negoi: ”Părerile cetățenilor trebuie să conteze, indiferent dacă sunt unul, zece sau o sută! Când 3 cetățeni cu drept de vot pot cere o dezbatere publică pentru proiectele importante pentru comunitate atunci va crește și dorința de implicare în viața propriei comunități, luând parte la deciziile importante.”