Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Senatorul USR PLUS Cristi Berea: ”Digitalizarea economiei înseamnă și monede digitale!”

Senatorul USR PLUS de Iași Cristi Berea atrage atenția că economia globală se îndreaptă inexorabil spre digitalizare, digitalizare care a cuprins și domeniul monedelor.

Într-o declarație politică, senatorul Cristi Berea atrage atenția că domeniul crypto-monedelor nu mai este o zonă ”exotică” a economiei și că România ar trebui să facă pași concreți în această direcție, pentru a nu scăpa oportunități de dezvoltare.

Senatorul Cristi Berea este încântat că avem și în România un business în domeniul crypto-monedelor, o echipă de ingineri din Sibiu care a creat ”Egold”, cu o capitalizare de aproximativ 3 miliarde de dolari.
 
Cristi Berea: ”În zilele noastre observăm că această industrie, a monedelor virtuale, a atras atenția investitorilor americani și deja există mai multe companii din domenii diferite
precum asigurări , bănci sau gaming, care investesc în această industrie care
are o capitalizare de peste 2 trilioane de dolari. Sunt semnale puternice că state precum Marea Britanie, China sau Australia iau în calcul proiectarea monedei proprii în moneda virtuală și poate că ar fi cazul că România să nu piardă startul, așa cum s-a întâmplat de-a lungul timpului cu aproape toate domeniile.”
 
Îndemnul la dinamism și viziune economică pe termen lung al senatorului USR PLUS de Iași, Cristi Berea este dublat și de un îndemn la informare și precauție investițională, în condițiile în care volatilitatea criptomonedelor este încă ridicată.
 
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:
 
„Monedele virtuale si economia
 
Odată cu trecerea la democrație, România a trecut la economia de piață; am ajuns într -o democrație originală , cum spunea fostul președinte de tristă amintire, Ion
Iliescu, și am asistat cu toții la privatizările făcute pe genunchi, din care au
profitat o mână de oameni.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană a început și creșterea noastră economică ușoară , dar sigură . În urmă cu aproximativ 6 ani, auzeam pentru prima dată de așa numita monedă virtuală Bitcoin și a început să mă intereseze subiectul. La momentul respectiv, ceea ce propuneau dezvoltatorii părea ireal și nu am fost convins să merg mai departe și să investesc .
În zilele noastre observăm că această industrie, a monedelor virtuale, a atras atenția investitorilor americani și deja există mai multe companii din domenii diferite
precum asigurări , bănci sau gaming, care investesc în această industrie care
are o capitalizare de peste 2 trilioane de dolari. Totuși , este de reținut faptul că piață aceasta este foarte volatilă , deci cine vrea să investească trebuie să fie foarte atent și să facă analize complexe înainte .
 
M-am bucurat să aflu acum ceva timp că avem și în România oameni capabili, care au început un business în domeniul crypto-monedelor. Știu că există o echipă de ingineri din Sibiu care a creat o monedă virtuală “made în România ”. În acest moment proiectul monedei virtuale Egold are o capitalizare de aproximativ 3 miliarde de dolari și are șanse mari să crească, cu atât mai mult cu cât au apărut deja comercianți care acceptă plata în aceste monede virtuale. Odată cu folosirea crypto-monedelor, tehnologia blockchain a devenit din ce în ce mai utilizată , astfel tranzactiile au devenit mai sigure și mai rapide în spațiul virtual. Am convingerea că odată cu trecerea timpului, această tehnologie va deveni vitală pentru digitalizarea tuturor domeniilor cheie.
 
Sunt semnale puternice că state precum Marea Britanie, China sau Australia iau în calcul proiectarea monedei proprii în moneda virtuală și poate că ar fi cazul că România să nu piardă startul, așa cum s-a întâmplat de-a lungul timpului cu aproape toate domeniile.”
 



Go to top