Senatorul USR PLUS Irineu Darău, secretar al Comisiei de învățământ tineret și sport din Senat, a participat la dezbaterea ”Transparență și integritate în sistemul de învățământ superior”. Dezbaterea a avut loc în sala Avram Iancu a Parlamentului României și on-line.
Dezbaterea a abordat în principal învățământul superior însă mai mulți participanți au ridicat nevoia abordării problemelor integrității și transparenței încă din primele cicluri de învățământ deoarece astfel pot fi formate comportamente și competențe etice de la vârste timpurii care pot să acționeze ca mecanisme suplimentare de prevenire a fraudei. Prevenția este crucială pentru restabilirea încrederii în sistem, în beneficiul viitoarelor generații în primul rând.
În intervenția sa, Irineu Darău a pledat pentru o abordare integrată, în care principiile transparenței și integrității să fie aplicate cât mai devreme, începând cu învățământul preuniversitar, inclusiv la nivelul managementului educațional.
Irineu Darău: ”Vreau să subliniez cât de vast e subiectul acesta al integrității, transparenței, echității și, până la urmă, încrederii în sistemul de învățământ. Într-adevăr, și eu consider că aceste principii trebuie promovate și implementate foarte concret „da capo al fine” în sistemul de învățământ, începând de la cele mai mici vârste până la cele mai mari. Cred că e vorba și de integritate academică - și s-a vorbit deja destul de mult despre acest aspect - dar și despre transparența în concursuri și în acordarea și promovarea pe posturi. Cred că e vorba și despre managementul transparent și integru în sistemul universitar.”
Acesta a sugerat un set de măsuri concrete ce pot fi luate pentru a asigura integritatea academică, cum ar fi sisteme antiplagiat pentru teze și lucrări sau cursuri de etică profesională predate elevilor. Dincolo de plagiate, sunt importante și exemplele de comportament la care sunt expuși elevii și studenții din partea profesorilor și a sistemului educațional.
”Cred că aceasta este întrebarea fundamentală - ce fel de comportamente încurajăm și ce fel de exemple, sau în cazul prost, ce fel de contraexemple dăm în sistem. Și până când nu vom găsi soluții intransigente aplicate la toate nivelurile, cred că aceste comportamente negative se vor propaga natural”, a concluzionat Irineu Darău.