Comunicate de presă

Impactul politicilor sociale asupra persoanelor cu dizabilități instituționalizate

Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități a Senatului României, împreună cu Consiliul de monitorizare și Asociația Clubul de Dezbateri Pache, au organizat în data de 4 decembrie a.c. dezbaterea cu tema ”Impactul politicilor sociale asupra persoanelor cu dizabilități instituționalizate”.
Tema zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități din acest an este: „Uniți în acțiune pentru a salva și atinge Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pentru, cu și de către persoanele cu dizabilități”. Scopul dezbaterii este de a  analiza cu atenție și de a identifica soluții pentru problemele semnificative cu care se confruntă comunitatea persoanelor cu dizabilități.
În cadrul acestui eveniment, elevi din clasele a 11-a și a 12-a de la Colegiul Național Mihai Viteazul au prezentat un meci demonstrativ de debate în care moțiunile  au atins unele dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă beneficiarii instituționalizați.
Prin acest eveniment ne-am propus:
- familiarizarea noilor generații cu drepturile persoanelor cu dizabilități, așa cum reies ele din Convenția ONU pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.
- educarea și încurajarea persoanelor cu dizabilități instituționalizate spre procesul de analiză, autoanaliză și elaborarea unui discurs logic argumentativ.
- diseminarea, în centrele din care provin acești beneficiari, a principiilor învățate și încurajarea celorlalți beneficiari în a-și exprima liber opiniile, preferințele sau problemele cu care se confruntă.
Alexandra Lepădat, o tânără cu dizabilități în vârstă de 24 de ani, a prezentat succint situația persoanelor cu dizabilități: ”Vreau să nu mai fie discriminare în societatea aceasta, să ne accepte și pe noi în mediul lor. Mi-e greu și la transport, mai cad, dar încerc să mă ridic pentru că un om puternic se ridică mereu și pentru că Dumnezeu ne iubește pe toți și e singurul care nu face discriminări și diferențe”
În discursul din deschidere, senatoarea Anca Dragu a susținut că ”Este necesar sa avem o reformă semnificativă a sistemului pentru o abordare integrată și eficientă. De asemenea, dezvoltarea parteneriatelor prin colaborarea între guvern, organizații neguvernamentale și sectorul privat este crucială pentru crearea unui mediu în care persoanele cu dizabilități pot beneficia de servicii și sprijin în mod real, coerent și eficient. Este crucial să asigurăm egalitatea de șanse pentru persoanele cu dizabilități!”
Dezbaterea deschisă și continuă pe aceste teme poate contribui la conturarea unor politici sociale mai eficiente. Este esențial ca toți actorii relevanți să fie implicați în acest proces, iar soluțiile să fie adaptate la nevoile specifice ale comunităților cu dizabilități.


Go to top