Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Silvia Dinică: ”Legea ROMEXPO trebuie să țină seama de toate aspectele ridicate în cererea de reexaminare precum și de îngrijorările Comisiei Europene privind un posibil ajutor de stat”

Comisia Economică, industrii şi servicii din Senat a organizat o dezbatere asupra Legii camerelor de comerţ din România (Legea ROMEXPO), aflată în procedură de reexaminare, la cererea Președintelui României. La dezbatere au participat membrii comisiei Economice, reprezentanți a Ministerului  Justiției, Ministerului Finanțelor, Consiliului Legislativ, Consiliului Economic și Social, RAPPS.
 
Silvia Dinică, Președinta Comisiei Economice, industrii și servicii din Senat: ”Această dezbatere a fost bine-venită și a scos în evidentă nevoia de informații suplimentare. Am cerut un punct de vedere de la Ministerul de Justiție, de la Ministerul Finanțelor, RAPPS și de la Consiliul Concurenței privind atât amendamentele făcute în procesul de re-examinare, cât și mai larg, a legii în ansamblul ei. Trebuie să lămurim toate aspectele legate de posibilul ajutor de stat pe care le ridică tranzacția, pentru a nu adopta o lege care încalcă legislația europeană în materie de concurență.”

In timpul discuțiilor, reprezentantul  Ministerului Justiției a arătat că în acest moment, amendamentele adoptate nu răspund cererii de re-examinare a Președintelui, iar reprezentantul Ministerului Finanțelor a amintit că ministerul nu a susținut încă de la început acest proiect, argumentând că transferul gratuit a 46 de hectare de teren din proprietatea statului ar încălca prevederile Codului Administrativ.

De asemenea, reprezentanții RAPPS au precizat că aproape de jumătate din suprafața prevăzută în proiectul de lege face obiectul a 11 acțiuni în justiție, iar reprezentanții Consiliului Concurenței au arătat că Uniunea Europeană a cerut clarificări Statului Român cu privire la tranzacție și că ar fi oportun ca acestea ar trebui lămurite cu celeritate, înainte de a adopta legea.

USR PLUS aduce aminte că deputații USR au votat împotriva acestei inițiative legislative, când a fost dezbătută și votată în Camera Deputaților, în legislatura trecută. De asemenea, USR PLUS atrage atenția că nu se poate oferi cu titlu gratuit un teren evaluat la 300 - 400 de milioane de euro și care nu are legătura în niciun fel cu obiectul principal de activitate al unei organizații de drept privat – Camera de Comerț și Industrii a României. USR PLUS susține proiectele de dezvoltare și de regenerare urbană care sunt în interesul comunității care sunt derulate transparent și cu respectarea tuturor prevederilor legale. USR PLUS consideră că zona poate fi dezvoltată prin crearea de mecanisme juridice și financiare legale și care să nu aibă ca prim obiectiv devalizarea bunurilor statului.
 



Go to top