Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

PSD, PNL și UDMR nu vor reducerea sinecurilor și resping propunerea USR de tăiere a indemnizațiilor de ședință la Consiliile consultative ale AJOFM

Senatorii PSD, PNL și UDMR au votat împotriva inițiativei legislative a USR de tăiere a indemnizațiilor de ședință ale Consiliilor Consultative ale AJOFM, cu toate că aceasta avea raport favorabil de la Comisia de Muncă, Familie și Protecție socială.
Propunerea USR a fost respinsă cu 51 de voturi PENTRU, 73 ÎMPOTRIVĂ și o ABȚINERE.

Luând cuvântul la dezbaterile din Plen, senatorul USR Ștefan Pălărie – fost președinte al Comisiei de Muncă din Senat, argumenta că nu poți susține că ”nu ai bani să crești salariile profesorilor” dar, în schimb, să menții niște indemnizații pentru niște oameni care nu produc niciun fel de plusvaloare pentru instituțiile în cadrul cărora
activează.

Ștefan Pălărie”Dacă nu sunt bani, haideți să facem bani - spun eu. Haideți să tăiem banii plătiți aiurea pe consilii consultative la nivel județean. Doar în anul 2019, la nivel național s-au platit peste 5 milioane de lei membrilor acestor comisii - în timp ce angajații publici - sunt oricum plătiți de stat, încă o dată, deoarece participă la sedințele consultative în timpul orelor de program. Asta daca participă. Cum anume ajută aceste consilii consultative lucrurile? Nu știm!”

Activitatea Consiliilor consultative nu poate fi evaluată, având în vedere că acestea nu au obligația de a întocmi rapoarte de activitate, nici măcar anuale, singurul act care atestă întrunirea în ședintă este un proces verbal care se comunică lunar Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Inițiativa, care aparține deputatei USR Pollyanna Hangan, urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional.
 



Go to top