Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Inițiativă USR pentru acordarea alocației din prima zi de viață a copilului

Senatorii USR Anca Dragu și Ștefan Pălărie au depus o inițiativă legislativă pentru acordarea alocației de creștere a copilului din prima zi de viață, urmând ca aceasta să fie plătită în maximum 30 de zile.
Senatoarea USR Anca Dragu, președinta Comisiei pentru Drepturile Omului din Senat, declară că inițiativa vrea să elimine timpul nefiresc de lung de așteptare a primei alocații.
„În mod normal, un copil trebuie să beneficieze de alocație din prima zi de viață. Birocrația face ca prima plată a alocației să se facă în luna următoare nașterii sau după două luni sau chiar mai târziu. Mai mult, nevoile unei familii cu un nou născut sunt imediate și semnificative, iar statul trebuie să respecte drepturile fiecăruia, inclusiv ale celor abia veniți pe lume”, este de părere Anca Dragu.
 
„Astăzi, un copil care se naște, de exemplu, pe 2 martie nu are dreptul legal la alocație decât începând de la 1 aprilie (luna următoare) și primește banii, eventual, prin luna mai. Două luni pierdute. Asta, în scenariul optimist. Pentru că sunt întârzieri și mai mari. Asta se întâmplă exact în perioada critică. Atunci când familia are nevoie de sprijin cu adevărat din prima zi. Nu când își aduce aminte statul.”, spune senatorul USR Ștefan Pălărie.
 
Ideea „Alocației din prima zi” aparține unui membru USR din Dolj, Andrei Pătru, care la începutul anului a inițiat o petiție și a strâns semnături de la cetățeni.

Inițiativa pune oamenii înaintea birocrației, fiind absurd să le ceri părinților să stea cu mâna întinsă cu un vraf de hârtii, ca să nu piardă bani care li se cuvin, tocmai în acele zile.
 



Go to top