Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Specialii se apără între ei: Comisia de buget din Senat a respins propunerea USR de a reduce veniturile conducerilor ASF și BNR


Inițiativa legislativă a USR pentru reducerea veniturilor nejustificate ale membrilor din conducerea ASF și BNR a primit raport de respingere din partea Comisiei pentru buget din Senat. Aplicarea inițiativei ar fi adus o economie de 2,2 milioane de lei anual, echivalentul costurilor cu mese calde pentru 500 de elevi pentru un an de zile.

Inițiativa legislativă a deputaților Claudiu Năsui și Andrei Miftode și a senatorului Irineu Darău interzice cumularea remunerației de membru în Consiliul de Administrație cu indemnizația de ședință aferentă calității de membru al Consiliului.

Deputatul USR Andrei Miftode explică că este absurd să cumulezi două venituri pentru aceeași muncă. „PSD și PNL împart iarăși românii în ”speciali” și ”cetățeni obișnuiți”. Cetăţenii cu moț primesc bani și pentru că sunt şefi şi elaborează politica instituției şi pentru că îşi aprobă lucrările în consiliul de administrație! Ajunge cu sporurile "de deranj"! România trebuie să evolueze”, este de părere deputatul Andrei Miftode.

La rândul său, Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, spune că salariile mari la stat nu au atras niciodată competența, ci sinecurile.


„La instituții precum ASF ajung tot felul de sfertodocți care habar nu au ce reglementează, dar își tot cresc salariile, diurnele și își tot arogă tot felul de privilegii. Legea aceasta ar fi încetat o măgărie prin care oamenii sunt plătiți de două ori pentru aceeași muncă, ar fi fost un pas în direcția eliminării privilegiilor acestor impostori care ne conduc. Din păcate nici măcar atât nu vor să strângă cureaua. Pentru că scopul lor nu este să trăiască românii mai bine, ci să trăiască ei mai bine”, explică deputatul USR Claudiu Năsui.

Senatorul USR Irineu Darău, membru în comisia pentru învățământ din Senat, critică dur coaliția PSD-PNL pentru că nu are nicio problemă să plătească de două aceeași muncă pentru specialii de la ASF și BNR, dar de șase luni nu găsește bani pentru programul „Masă Sănătoasă în Școli”.

 „Un membru executiv ia bani să propună în CA cum să-și desfășoare activitatea instituția respectivă și tot el primește bani să analizeze și să voteze propunerile pe care tot el le-a făcut. Ciolacu tot vorbește de economii la buget, dar nu are nicio problemă ca oameni fără nicio pregătire în domeniu dar cu susținere de la partid să primească de două ori bani pentru aceeași muncă. Între timp, sute de mii de elevi din zone defavorizate așteaptă înfrigurați ca statul să lea o masă, o masă care ar contribui și la reducerea ratei de abandon școlar. Dar, ca întotdeauna, prioritatea PSD și PNL nu sunt copiii, ci specialii de partid”, declară senatorul Irineu Darău.

În favoarea inițiativei au votat cei doi senatori USR membri ai comisiei, Narcis Mircescu și Remus Negoi, ceilalți 8 senatori membri ai comisiei, de la PSD, PNL și UDMR s-au abținut, echivalent cu un vot de respingere. Raportul de respingere urmează acum să fie supus votului, în Plenul Senatului.



Go to top