Parlamentarii USR Ștefan Pălărie, Simona Spătaru și Cristian Seidler au depus 3 inițiative legislative care vor scoate plagiatele la lumină, prin asigurarea transparenței în ceea ce privește accesul la lucrările de doctorat.
Pachetul de modificări legislative prevede că:
1. teza de doctorat se transmite către Biblioteca Națională a României, atât în format fizic, cât și digital; teza trebuie pusă la dispoziția publicului în termen de 30 de zile; Ministerul Educației este obligat să posteze teza de doctorat pe site-ul său oficial.
2. Se introduc amenzi foarte mari pentru cei care nu trimit tezele către Biblioteca Națională, 5.000 de lei pentru persoane fizice și 10.000 de lei pentru persoane juridice;
3. se elimină sporul la salariu pentru doctorat în cazul tezelor care nu au nicio legătură cu domeniul de încadrare sau se înlocuiește cu sumă fixă, întrodusă în salariul de bază, în cazul în care aceasta este relevantă domeniului de încadrare.
Simona Spătaru: “După inițiativa legislativă prin care am propus împiedicarea retragerii voluntare a titlului de doctor, astfel încât cei care au plagiat să poată fi în continuare trași la răspundere, susținem azi măsuri care să ajute la transparența lucrărilor de doctorat și posibilitatea consultării acestora de către toți cei interesați.”
Prima inițiativă legislativă prevede obligativitatea transmiterii tezei de doctorat către Biblioteca Națională a României, atât în format fizic, cât și digital. Ministerul Educației va avea, de asemenea, obligația de a posta teza de doctorat pe site-ul său oficial. Biblioteca Națională va trebui să pună la dispoziția oricărui cetățean, conform regimului liberului acces la informații publice, textul lucrării, în termen de 30 de zile.
Ștefan Pălărie: “Acesta este un test al adevărului pentru clasa politică, dacă va susține sau va respinge pachetul legislativ, dacă se va plasa de partea plagiatorilor sau de partea corectitudinii. Acum vom vedea dacă PNL, PSD și UDMR sunt partide, într-adevăr, capturate de plagiatori.”
A doua inițiativă introduce amenzi foarte mari pentru cei care nu trimit tezele către Biblioteca Națională, și anume maximum 5.000 de lei pentru persoane fizice și maximum 10.000 de lei pentru persoane juridice. Toate tezele vor trebui digitalizate în termen de maximum 18 luni de la intrarea în vigoare a inițiativei.
A treia inițiativă elimină sporul la salariu pentru doctorat. Ministerul Muncii estimează că peste 30.000 de persoane beneficiază de acest tip de spor. Există, însă, două situații care vor fi reglementate diferit. În cazul persoanelor care activează în domeniul învățământului universitar sau în domeniul cercetării, propunem eliminarea sporului și înlocuirea lui cu o creștere a salariului de bază. În cazul tuturor celorlalte persoane, care primesc bani în plus doar pentru simplul fapt că au doctorat deși subiectul tezei nu are nicio legătură cu activitatea pentru care este salarizată persoana, sporul este complet eliminat.
Cristian Seidler: “Este evidentă protecția politică de care beneficiază, în prezent, plagiatorii, în Parlament și în Guvern. Sunt cel puțin suspecte ultimele tentative ale PNL-PSD-UDMR de a spăla plagiatele prin amendamente introduse pe furiș în legi care tratează cu totul și cu totul alte subiecte. Datorită presiunii USR, a presei și a societății civile, din fericire, planul lor nu a fost dus până la capăt”