Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Întrevederea Comisiei pentru afaceri europene și a Comisiei pentru politică externă din Senatul României cu Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, pe tema ultimele evoluții privind decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană

Întrevederea Comisiei pentru afaceri europene și a Comisiei pentru politică externă din Senatul României cu Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, pe tema ultimele evoluții privind decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană
 
Comisia pentru afaceri europene și Comisia pentru politică externă din Senatul României au organizat miercuri, 29 martie 2017, o ședință comună în care au invitat Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, pentru a prezenta ultimele evoluții privind decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană. Ședința a fost condusă de doamna senator Gabriela Crețu, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene, prezenți fiind domnii senatori GHICA Cristian, vicepreședinte, COLIBAN Allen, ILIE Viorel, OPREA Ştefan-Radu, ROMAȘCANU Lucian, TALPOȘ Ioan-Iustin și TEODOROVICI Eugen-Orlando, membri ai Comisiei. 
În deschidere, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene, doamna senator Gabriela Crețu a subliniat faptul că, înainte de toate, Brexitul este “despre ce putem noi să învățăm din asta despre cetățenia europeană și drepturile asociate ei, precum și despre faptul de a nu crea un precedent în negociere din care să rezulte că poți să stai în afara UE dar să ai mai multe avantaje decât atunci când ești înăuntrul ei”.
La rândul său, Ministrul delegat Ana Birchall a precizat că Brexitul determină un impact major asupra viitorului Uniunii, precum și asupra politicilor europene comune. În perioada următoare, țara noastră va efectua o evaluare temeinică a tuturor dosarelor sectoriale pentru a releva modul în care procesul Brexit influențează interesele și postura europeană și internațională a României și pentru a defini cât mai precis ce urmărește să obțină România la finalul negocierilor pe fiecare domeniu în parte. În acest context, România își va prezenta candidatura pentru relocarea la București a Agenției Europene pentru Medicamente, una dintre cele mai importante agenții europene care își are în acest moment sediul la Londra.
“Susținem o voce unitară a UE în viitoarele negocieri privind procesul Brexit, pe baza principiilor europene agreate de toate statele membre, în acord cu liniile fundamentale convenite la nivel european și menținând un dialog strâns cu negociatorul șef Michel Barnier și cu echipa sa. România intenționează să aibă un rol constructiv, cu respectarea tuturor principiilor, între care menținerea unității statelor membre și prezervarea libertăţilor și valorilor europene rămân cruciale”, a mai punctat ministrul delegat Ana Birchall.
La finalul întrevederii, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene, doamna senator Gabriela Crețu a reiterat sprijinul comisiile parlamentare care sunt implicate activ în acest efort de a gestiona agenda europeană.
De asemenea, domnia sa a solicitat continuarea seriei de întâlniri directe între Comisiile prezente și Ministrul delegat pentru Afaceri Europene în vederea clarificării și fundamentării poziției de țară în ceea ce privește dosarele europene importante pentru România, precum și dezbaterea viitorului Uniunii Europene după declarația de la Roma.
“Suntem direcți interesați să dezvoltăm dezbaterea despre viitorul Uniunii Europene în sensul de a defini proiectul european pentru viitor, cu precizarea nevoii de clarificare a distincției dintre ritm, adică vitezele Uniunii Europene și cercurile concentrice, adică spațiile decizionale, astfel încât România să nu sufere conseințe în ceea ce privește atingerea convergenței europene”



Go to top