Senatorul USR Remus Negoi, membru al comisiei pentru sănătate din Senat, i-a cerut lui Alexandrul Rafila să demisioneze din funcția de Ministru al Sănătății, avânt în vedere eșecurile pe linie ale acestuia privind administrarea sistemului de sănătate din România.
Luând cuvântul în cadrul dezbaterilor din cadrul Orei Guvernului din Senat, unde ministrul Rafila fusese invitat, senatorul Remus Negoi a făcut un rechizitoriu aspru al activității lui Alexandru Rafila în fruntea ministerului, acuzându-l că este direct responsabil de întârzierea implementării Planului Național de Combatere a Cancerului, de pierderea a sute de milioane de euro, finanțări din PNRR pentru dezvoltarea rețelei de spitale din România, de incapacitatea de a implementa un program coerent de combatere a infecțiilor nosocomiale din spitale și, nu în cele din urmă, de acutizarea crizei medicamentelor.
Remus Negoi: ”După ce PSD a mai pus ministru la Sănătate un fost brancardier plagiator și o fostă administratoare de spital prinsă în flagrant cu mită, nimeni nu-și închipuia, nici măcar noi, de la USR, că poate fi mai rău, mai ales când vezi CV-ul lui Alexandru Rafila. De când ați preluat ministerul, am așteptat o lună, două luni, un an, doi ani. NI-MIC nu s-a întâmplat! Absolut nimic! În peste doi ani de ministeriat, competențele medicale ale dumneavoastră și toată imaginea pe care v-ați construit-o s-au evaporat pas cu pas printr-o nepăsare criminală, sub protecția PSD și PNL.”
De asemenea, senatorul USR Remus Negoi, i-a cerut ministrului Rafila să nu mai blocheze inițiative și legi care pot îmbunătăți viața și sănătatea românilor, doar pentru că vin de la USR și să se aplece cu mai multă empatie asupra problemelor pacienților din spitalele românești.
În continuare, textul integral al discursului:
”Domnule ministru Rafila, vă puteți uita în oglindă?
După ce PSD a mai pus ministru la Sănătate un fost brancardier plagiator și o fostă administratoare de spital prinsă în flagrant cu mită, nimeni nu-și închipuia, nici măcar noi, de la USR, că poate fi mai rău, mai ales când vezi CV-ul lui Alexandru Rafila.
De când ați preluat ministerul, am așteptat o lună, două luni, un an, doi ani. NI-MIC nu s-a întâmplat! Absolut nimic!
În peste doi ani de ministeriat, competențele medicale ale dumneavoastră și toată imaginea pe care v-ați construit-o s-au evaporat pas cu pas printr-o nepăsare criminală și sub protecția PSD și PNL.
Domnule Rafila, sunteți specialist în infecții asociate asistenței medicale, dar de mai bine de doi ani refuzați să elaborați normele de aplicare a Legii Stop Nosocomiale! Lege de combatere a infecțiilor nosocomiale care a fost inițiată de USR și votată în unanimitate de toți de aici și din Camera Deputaților, pe care o blocați nejustificat. Consecința? Mii de morți evitabile în spitalele României care colcăie de bacterii ucigașe.
Domnule Alexandru Rafila, ca specialist în promovarea sănătății ce sunteți, ați călătorit în Cuba la o reuniune fantomă doar pentru a vă bucura de o vacanță exotică și nu pentru a sluji sănătatea românească.
Domnule Alexandru Rafila, ca medic ce sunteți, ați ales să încălcați jurământul lui Hypocrat, nefăcând absolut nimic în privința crizei medicamentelor, care trenează încă de anul trecut și care afectează sute de mii de români. De la începutul anului nu se găsesc medicamente în depozite, iar farmaciștii, medicii care nu mai au ce să prescrie, pacienții nu găsesc medicamentele necesare. În toată țara este o lipsă acută de antibiotice pentru copii, antitermice, antispastice, produse epilepsie, medicamente pentru astm bronșic. Lucrul acesta trebuia să-l știți, v-a fost adus la cunoștință, v-au fost semnalate de-a lungul timpului, nu numai de către noi și de medici, farmaciști și pacienți.
După doi ani de mandat al Dvs, România ÎNCĂ se confruntă cu o criză gravă și continuă a medicamentelor esențiale, în special cele necesare pacienților cu cancer. Această situație de criză nu numai că nu a fost rezolvată, dar s-a și agravat.
Medicamentele sunt azi mai scumpe ca niciodată, adăugând o povară financiară inacceptabilă pacienților care se luptă pentru viața lor.
Domnule Alexandru Rafila, ca ministru ce, TEORETIC, sunteți, știți că TOATE, dar absolut toate serviciile județene de ambulanță sunt conduse de manageri interimari. Toți, cu numiri din șase în șase luni, prin ordin al Dvs, fără să existe concursuri. Toți managerii numiți de Dvs stau cuminți în „pixul ministrului”. Bineînțeles că niciunul nu se va plânge, de exemplu, că au ambulanțe în toată sunt atât de vechi, unele de 10-15 ani, cu peste 1 milion de kilometri parcurși.
Domnule Alexandru Rafila, ca ministru ce sunteți, știți foarte bine că PROGRAMELE NAȚIONALE DE SĂNĂTATE NU SE FINANȚEAZĂ, nu se plătesc medicamentele de pe rețete către farmacii. Sunt deja întârzieri cu aproape 4 luni la programele de sănătate și nu vreți să le plătiți. Ați tăiat cheltuieli de acolo unde îi doare cel mai mult pe români – de la sănătate. În acest moment, farmaciile comunitare creditează statul român riscă să intre în incapacitate de plată.
Domnule Alexandru Rafila, ați ales să tăiați din pix, pe motive politice, fără discernământ, 6 spitale de pe lista spitalelor finanțate prin PNRR. Ați pierdut 740 de milioane de euro din PNRR motivând, cu un cinism greu de egalat, că vor fi finanțate prin credite de la Banca Europeană de Investiții. Adică renunțați la banii gratis din PNRR pentru niște bani pentru care să o plătească și copiii și nepoții noștri. Ați adus în discuție un studiu de la începutul anului al Băncii Mondiale, în condițiile în care multe din spitalele tăiate de Dvs aveau un stadiu extrem de avansat la jumătatea anului. Unele dintre aceste spitale au toate documentațiile și chiar licitații în derulare, de exemplu Spitalul de Pediatrie din Constanța. Pentru că, și aici este unul dintre motive, l-ati pus președinte la ANDIS pe dl Adrian Popa, fost manager al Spitalului Județean Bacău, om de casă al PSD Bacău, și atunci nu e de mirare că am ajuns aici.
Lista posibilelor obiective de investiții în spitale ați găsit-o la Minister. O listă de 48 de spitale sau secții noi, o listă fără culoare politică întocmită de un ministru USR. 22 de spitale aveau deja studiile de fezabilitate gata. La patru, studiile de fezabilitate erau în curs de finalizare, iar alte nouă le aveau în lucru. Ar fi trebuit doar să definitivați lista finală a celor 25 de obiective. Nu ati făcut-o.
Domnule Alexandru Rafila, ca specialist în politici de sănătate ce sunteți, ați făcut praf Planul Național de Combatere a Cancerului, fără niciun fel de empatie și considerație pentru pacienții oncologici. La 1 iulie 2023 ar fi trebuit să avem norme pentru aplicarea Planului Național de Combatere a Cancerului, plan pe care toți de aici și din Camera Deputaților, l-am votat în unanimitate, l-am aprobat, l-am dezbătut. Ați participat la cel puțin două dezbateri pe parcursul anului în care această lege a fost inițiată și nu ați avut niciun cuvânt de spus. Ați ales ca după un an după ce ați deschis șampania la Cotroceni, pentru a sărbători adoptarea lui, v-ați trezit că trebuie să faceți un altul! V-ați uitat în ochii acelor bolnavi de cancer să vedeți suferința lor? De ce ați renunțat la acel Plan? Ați inventat un nou Plan, să aduceți niște modificări la cel existent. Au trecut doi ani de zile de când țineți un Plan de combatere a cancerului la sertar, fără absolut nicio justificare!
Domnule ministru tot ce v-am spus aici trebuie să vă dea de gândit. Nu întâmplător v-am chemat la Ora Guvernului, și pe scaunul acela pe care v-ați așezat, trebuie să fiți conștient că trebuie să munciți pentru români și nu pentru diverse interese. Și nu mai blocați inițiative și legi care pot îmbunătăți viața și sănătatea românilor. Aveți, măcar în ceasul al doisprezecelea, să aveți un dram de onoare și să vă dați demisia. Știu că poate să pară o declarație politică, dar nu este, deoarece tot ce am spus aici întărește ceea ce vă solicit. Demisia!”