Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

USR: Ministrul Educației continuă să-i apere pe plagiatori și pe impostorii academici

USR condamnă lipsa de interes a ministrului Educației, Ligia Deca, în ceea ce privește combaterea flagelului plagiatelor și a imposturii academice, în condițiile în care Ministerul Educației  a anulat atribuirea a 22 de milioane de euro, fonduri PNRR, destinate unor softuri de identificare a plagiatelor.

Senatorul USR Ștefan Pălărie, membru al Comisiei pentru învățământ din Senat, spune că, în timp ce universitățile serioase din întreaga lume iau cele mai drastice măsuri împotriva plagiatorilor și investesc bani în programe de depistare a fraudei și a imposturii academice, în România plagiatorii și fabricile de diplome primesc protecție la cel mai înalt nivel.

Ștefan Pălărie: „Ministrul Educației, pus acolo de Klaus Iohannis, a închis ochii și banii din PNRR s-au dus pe apa sâmbetei. Universitățile mari, din top 500 sau 1.000, unde noi nu mai suntem, se blindează cu softuri de depistare a imposturii. La noi, în schimb, sunt încurajate doar cumetriile universitare, marile famiglii care scot «doctori» pe bandă rulantă. Ai zice că plagiatul aduce bani la bugetul României, atât de mult e protejat și apărat. Hrănit și întreținut ca o mare «realizare» a acestei țări.”

Lipsa de reacție în combaterea plagiatului, a furtului intelectual  și a imposturii academice a adus prejudicii imense cercetării românești și universităților din România care nu mai sunt cuprinse în topurile internaționale.



Go to top