Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

USR: Ministrul Angel Tîlvăr nu are răspunsuri la întrebările despre apărarea României

Invitat de USR la Ora Guvernului pentru a da explicații cu privire la dronele rusești căzute pe teritoriul României, precum și în privința măsurilor întreprinse de Guvern pentru protejarea populației din zonă, Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr a eșuat în încercarea de a oferi răspunsuri concrete la îngrijorările firești ale românilor, în contextul războiului din Ucraina.

În intervenția sa, senatorul USR Raoul Trifan a afirmat că granițele țării trebuie protejate și că este inadmisibil ca România, stat membru NATO, să nu știe în orice moment ce se întâmplă la granițele sale. De asemenea, Raoul Trifan a adus în discuție situația românilor din zona Tulcea, Brăila, Galați, care au fost speriați de prăbușirea unor drone, dar care nu au primit niciun răspuns, nicio soluție de la Ministerul Apărării.

Raoul Trifan: ”Există sau nu, în acest moment o modalitate prin care granițele sa fie monitorizate non-stop? Există cineva din guvern – sau din armată – care să ne asigure atât pe noi, cât și pe partenerii externi că în România nu intră sau nu ies drone cu diferite încărcături - droguri, țigări, explozibil? Au fost dislocate sisteme Ghepard sau alte sisteme de apărare împotriva dronelor, în zonă? Ați eșuat jalnic în misiunea pe care românii v-au încredințat-o. Un biet soldat de mucava, bun doar de pus în tribună la defilări și parade, un Pristanda rătăcit prin istoria recentă a României.”

Senatorul USR Raoul Trifan a mai spus că incidentul de la începutul luii septembrie a scos în evidență faptul că la nivelul armată - MApN – Președinție există grave probleme de comunicare, atrăgând atenția că secretomania și încercarea de a băga lucrurile sub preș fac mai mult rău României.

La rândul său, senatorul USR Narcis Mircescu i-a adresat dl ministru Tîlvăr o serie de întrebări precise:
-    câte drone au pătruns în primele 9 luni ale anului acesta  - neautorizat -  în spațiul aerian românesc? 
-    Cate dintre aceste incidente v-au fost raportate dumneavoastră și de câte ori i-ați informat pe șefii dumneavoastră direcți: prim-ministrul și președintele țării? 
-    Câte dintre aceste incidente au vizat drone ale traficanților de țigări și de câte ori am avut de a face cu drone rusești, în drumul lor spre porturile ucrainene de la Dunăre și Marea Neagră?
- dacă apărarea antiaeriana a cerut acordul de a dobori aparatele de zbor care au intrat fără autorizație în spațiul aerian românesc.



Go to top