În ziua de 5 aprilie 2024, lucrările Comisiei pentru educație, cultură și comunicare a Adunării Parlamentare a Francofoniei (CECC-APF), organizate de Senatul României (3 și 4 aprilie a.c.), au continuat cu reuniunea anuală a Rețelei parlamentare francofone de luptă împotriva HIV/SIDA, tuberculozei și malariei, care își desfășoară activitatea sub egida CECC-APF.
Parlamentul României a fost reprezentat în cadrul reuniunii de Președintele Delegației Parlamentului României la APF, senatorul Sorin-Mihai Cîmpeanu, membru al CECC-APF, Vicepreședinte al Senatului și Președinte al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF).
La lucrări au participat parlamentari membri ai delegațiilor la APF din Belgia, Benin, Canada, Cambodgia, Coasta de Fildeș, Elveția, Franța, Jersey, Luxemburg, Québec și Republica Moldova și, în calitate de invitați: Profesor univ. dr. Norina Consuela Forna - Președinta Conferinței Internaționale a Decanilor Facultăților de Medicină Dentară de Expresie Franceză (CIDCDF), membră a Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași; Prof. dr. Florentina Furtunescu, din partea Institutului Național de Sănătate Publică din România; Dr. Raluca Elena Pătraşcu, medic specialist în boli infecțioase, coordonatoarea Departamentului HIV/SIDA al Ministerului Sănătății; Daniela Călugăru, inspector, Direcția generală pentru învățământ preuniversitar, Ministerul Educației; Dr. Jean-Elie Malkin, expert tehnic francez, consilier al ministrului român al sănătății.
Lucrările au fost conduse de Laurent Wehrli, Președintele Rețelei, membru al Consiliului Național, Elveția.
Agenda reuniunii a inclus prezentări ale participanților cu privire la situația epidemiologică a HIV/SIDA, tuberculozei și malariei în țările lor; audieri ale unor experți români și străini; precum și două mese rotunde cu temele: ”Lupta împotriva contrafacerii și falsificării medicamentelor, provocări pentru sănătatea publică și pentru securitatea internă” și „Educația pentru sănătate”.
În intervenția sa, Sorin - Mihai Cîmpeanu, șeful Delegației Parlamentului României la APF, a adus în atenție două aspecte din activitatea și experiența sa ca fost ministru al educației, pertinente pentru tematica reuniunii.
Primul dintre acestea a fost realizarea, în 2023, prin adoptarea noii legi a învățământului preuniversitar, a unuia dintre obiectivele importante pe care și le-a propus încă de la începutul primului său mandat de ministru (2007), și anume introducerea educației pentru sănătate în curriculumul școlar pentru toți cei trei milioane de elevi din România. Cel de al doilea aspect s-a referit la gestionarea dificultăților în funcționarea sistemului de educație românesc în perioada crizei sanitare generate de pandemia de COVID-19.
Vicepreședintele Senatului a subliniat, de asemenea, contribuția majoră a Comisiei pentru sănătate a Senatului la procesul de elaborare a Strategiei Naționale pentru Supravegherea, Controlul și Prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA în perioada 2022–2030 și a evidențiat angajamentul constant al membrilor comisiei pentru implementarea eficientă și realizarea obiectivelor strategiei, în strânsă colaborare cu toți actorii implicați: instituții al statului, experți din România și din străinătate, organizații neguvernamentale s.a..
Experiențele, provocările și bunele practici ale României referitoare la HIV/SIDA, tuberculoză și malarie, precum și lecțiile învățate în urma pandemiei de COVID-19, au fost prezentate de dr. Elena Pătraşcu, din partea Ministerului Sănătății, Prof. dr. Florentina Furtunescu, din partea Institutului de Sănătate Publică, și Profesor univ. dr. Norina Consuela Forna, membră a Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași.
În intervenția sa, dr. Jean-Elie Malkin, care, ca fost expert al ONUSIDA, a urmărit îndeaproape activitățile în domeniu ale Organizației Internaționale a Francofoniei și ale Rețelei parlamentare, a subliniat importanța utilizării prerogativelor parlamentare (legiferarea, controlul parlamentar și alocarea bugetară) într-o abordare integrată a gestionării pandemiilor. Aceasta ar trebui să includă problemele de mediu și situația bolilor netransmisibile a căror incidență este în creștere la nivel global.
Dezbaterile mesei rotunde cu tema „Educația pentru sănătate” au avut ca punct de plecare prezentarea, de către Daniela Călugăru, inspector în cadrul Direcției generale pentru învățământ preuniversitar a Ministerului Educației, și prof.dr. Florentina Furtunescu din partea Institutului Național de Sănătate Publică din România, a realizărilor și obstacolelor întâmpinate de România în promovarea educației pentru sănătate.
Agenda reuniunii a inclus, de asemenea, audierea unor experți ai instituțiilor internaționale partenere ale Rețelei, pe temele ”Impactul programelor Fondului Global de luptă împotriva HIV/SIDA, tuberculozei și malariei: focus pe țările francofone și pe țările aflate în situații dificile” - Françoise Vanni, director pentru relații externe și comunicare al Fondului Global, și „Provocări privind eradicarea SIDA până în 2030” - Béchir N’Daw, consilier pentru parteneriate politice, relații externe și relații cu donatorii al ONUSIDA.
Masa rotundă cu tema ”Lupta împotriva contrafacerii și falsificării medicamentelor, provocări pentru sănătatea publică și pentru securitatea internă” a fost precedată de audierea consilierei speciale Pascale Vanneau, reprezentanta Brigăzii Medicrime din Guineea.
Recunoscând nevoia imperativă de a consolida cooperarea între statele francofone în lupta împotriva contrafacerii și traficului de medicamente, Rețeaua a convenit să prioritizeze pe agenda sa de lucru elaborarea unui ghid de bune practici legislative în acest domeniu.
În prezent, APF este compusă din 84 de secțiuni membre, asociate sau cu statut de observator - reprezentând parlamente naționale sau regionale din Africa, America, Asia-Pacific și Europa, și opt organizații internaționale, cu statut de observator.
Sub egida CECC își desfășoară activitatea Rețeaua parlamentară francofonă de luptă împotriva HIV/SIDA, tuberculozei și malariei, care se reunește anual pentru a discuta evoluțiile în domeniu (inclusiv legislație, strategii naționale, proiecte globale), lucrările fiind prezidate de președintele CECC. Rețeaua colaborează cu Fondul Global de luptă împotriva HIV/SIDA, tuberculozei și malariei, cu ONUSIDA și cu Organizația Mondială a Sănătății.