Senatul a adoptat fără niciun vot împotrivă inițiativa legislativă a parlamentarilor USR de Diaspora, Radu Mihail și Iulian Lorincz, pentru digitalizarea extinsă a serviciilor consulare.
Propunerea prevede introducerea posibilității ca cetățenii să poată accesa serviciile consulare online, direct de acasă, fără a fi nevoiți să se prezinte la consulat.
Inițiativa legislativă prevede, de asemenea, ca documentele să poată fi transmise beneficiarilor în format electronic sau să li se expedieze prin servicii de curierat. Acestea vor putea fi ridicate și personal de la reprezentanțele diplomatice sau cele consulare. De asemenea, personalul consular va putea utiliza semnături electronice.
”Am propus aceste măsuri simple în urma discuțiilor cu românii din Diaspora și ca urmare a unor ample consultări cu responsabili din Ministerul de Externe și Ministerul de Interne. Ele vor putea fi implementate prin valorificarea uneltelor digitale aflate deja la dispoziția Ministerului. Această practică, de a călători sute de kilometri pentru a obține un act, trebuie să rămână de domeniul trecutului. Relația românilor cu administrația poate fi mai clară și mai simplă, mai ales cu ajutorul tehnologiei și al digitalizării.” spune senatorul USR Radu Mihail.
”În România, interacțiunile dintre cetățeni și instituții încă sunt greoaie și problema cea mai mare e că necesită nejustificat de multă prezență fizică. Prin acest proiect ne dorim ca cel puțin când au de rezolvat ceva la consulat, românii din Diaspora să vadă că statul român se modernizează, că se schimbă în bine și lucrează să le facă lor viața mai bună. Ministerul de Externe trebuie să ofere servicii consulare mai bune românilor, oriunde s-ar afla ei” declară Iulian Lornicz.
Senatul este prima cameră sesizată. Inițiativa legislativă merge acum pentru dezbatere și vot final la Camera Deputaților, care este for decizional.