Preşedinta Comisiei pentru afaceri europene, doamna senator Gabriela Creţu, a avut luni, 8 octombrie 2018, o întrevedere cu doamna deputat Françoise Dumas și cu domnul deputat Eric Straumann, raportori ai Adunării Naționale a Republicii Franceze pe tema industriei europene de apărare.
În cadrul întrevederii, doamna senator Gabriela Crețu a transmis aprecierea pentru dimensiunea relației bilaterale strategice dintre România și Franța, precum și pentru dinamica deosebită a dialogului politic atât pe plan bilateral, în cadrul Uniunii Europene, dar şi la nivel internațional. “Franța și România au o lunga istorie comună și sunt interesate să construiască și un viitor comun. Acest viitor este cel european. Pe lângă rezolvarea problemei inegalităților și a sistemului monetar fragil, realizarea apărării comune joacă un rol foarte important. Prin aceasta, Uniunea Europeană poate avea o voce mult mai puternică pe scena globală” a subliniat doamna senator Gabriela Crețu.
În ceea ce privește domeniul apărării, președinta Comisiei pentru afaceri europene a afirmat că România a susţinut dezvoltarea profilului Uniunii Europene în domeniul securităţii şi apărării, inclusiv din perspectiva consolidării componentei de cooperare în domeniul industriei de apărare. Domnia sa a arătat că evoluţiile de substanţă înregistrate în ultima perioadă pe acest segment relevă existenţa unui potenţial semnificativ de cooperare care poate fi valorificat prin consensul politic al statelor membre.
Delegația franceză a apreciat la rândul ei bunele relații bilaterale dintre cele două state membre ale Uniunii Europene, exprimându-și interesul în dezvoltarea cooperării și pe viitor.