Cu 73 de voturi „pentru” raportul de respingere a inițiativei, senatorii PSD, PNL și UDMR au refuzat extinderea dreptului cetățenilor și al presei de a avea acces la informațiile privind legăturile cu fosta Securitate a rudelor persoanelor care dețin funcțiile de președinte al României, deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European, membru al Guvernului, Avocatul Poporului, primar.
Este cea de-a patra încercare a deputatului Claudiu Năsui de a trece prin Parlament un proiect de lege care să contribuie la deconspirarea rudelor lucrătorilor fostei Securități și care ocupă acum demnități sau funcții publice. Proiecte similare au fost depuse în 2021, martie 2022 și octombrie 2022.
Claudiu Năsui consideră că niciodată nu este prea târziu să afli adevărul despre torționarii Securității și despre felul în care ei sau rudele lor încă mai sunt înșurubați în funcții importante din stat.
„În actualul guvern sunt trei. Câți mai sunt și în Parlament? Faimosul punct 8 de la Timișoara, care prevedea că foștii securiști și nomenclaturiști să nu mai ocupe funcții în stat, nu doar că nu a fost aplicat, dar s-a întâmplat chiar opusul. Foștii securiști au preluat puterea și au folosit-o în continuare în interes propriu. Iar lucrul acesta nu s-a terminat odată cu trecerea timpului pentru că au lăsat puterea mai departe copiilor lor. Până acum, s-au împotrivit sistematic PSD și PNL. AUR a votat pentru proiect, dar în mod bizar, acum deodată s-a abținut”, declară Claudiu Năsui.
Conform inițiativei legislative USR, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ar urma să publice pe pagina de internet a instituției, un „registru” al tuturor lucrătorilor Securității, dotat cu funcții de căutare (după nume, după demnitatea ocupată, respectiv legătura de rudenie etc).
Proiectul de lege completează OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securității, stabilind că orice cetățean român, precum şi presa, partidele politice, ONG-urile şi instituțiile publice, au dreptul să știe dacă rudele până la gradul al III-lea ale politicienilor (președintele României, parlamentari şi europarlamentari, membrii Guvernului, Avocatul Poporului şi primarii) au sau nu legătură cu fosta Securitate.
Votul din plenul Senatului survine la doar o săptămână după ce USR a făcut publice numele a 300 de securiști, milițieni și colaboratori cu hotărâri definitive în instanță, care beneficiază de certificate și indemnizații de revoluționar.
Lista completă a acestora a fost întocmită și publicată de USR, cu sprijinul Germinei Nagâț, membru în Colegiul CNSAS.
Ancheta integrală și lista celor 300 de colaboratori ai securității ca poliție politică poate fi accesată la următorul link:
https://comunitatealiberala.ro/300-de-securisti-si-colaboratori-au-certificate-si-indemnizatii-de-revolutionari-vedeti-in-premiera-lista-lor/