Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

USR propune soluția corectă pentru a-i scăpa de birocrație pe românii care vor să pornească o afacere

Antreprenorii la început de drum vor avea mai puține proceduri de îndeplinit pentru a obține autorizațiile de funcționare, dacă Parlamentul va adopta proiectul depus de deputatul USR Viorel Băltărețu și senatoarea USR Adina Săniuță.

„Am intrat în politică după două decenii de antreprenoriat. Știu cât de grea e viața antreprenorilor din România, cu câtă birocrație și lipsă de predictibilitate legislativă se confruntă zilnic. Legea pe care o propun vrea să le facă viața mai ușoară, prin simplificarea procedurii prin care se acordă autorizațiile de funcționare. Simplificarea, debirocratizarea și digitalizarea procesului de începere a unei afaceri pe care le propun sunt absolut necesare”, declară deputatul USR Viorel Băltărețu.


„Ca antreprenor, te loveşti de multe piedici birocratice care te costă timp, bani şi drumuri interminabile la diverse instituții pentru a obține autorizația de funcționare. De multe ori, ajungi să plăteşti luni de zile chirie pentru un spațiu în aşteptarea autorizației de funcționare şi, când crezi că aceasta a luat sfârşit, autoritățile se gândesc că mai este nevoie de un document şi, uite aşa, antreprenorul mai pierde nişte bani și niște timp. Propunerea pe care am inițiat-o vine să ușureze aceste poveri birocratice”, afirmă senatoarea USR Adina Săniuță.

În prezent, o altă inechitate este legată de sancțiunile aplicabile în caz de neconformități. Sancțiunile diferă de la o localitate la alta și nu puține sunt cazurile în care, pentru comiterea unor fapte identice, unor comercianți le este suspendată activitatea după săvârșirea a două abateri, iar altora după trei. Proiectul propune ca reglementarea să se facă la nivel național, pentru a exista un tratament egal între agenții economici.

Un alt beneficiu adus de proiectul USR este ca pentru anumite tipuri de activități să nu fie solicitate la fel de multe documente și aprobări ca pentru acelea care vizează sănătatea publică, spre exemplu. De altfel, ideea acestui proiect a pornit de la povestea reală a unui antreprenor care a așteptat 8 luni avizul de la primărie pentru a deschide o frizerie. Legea USR permite antreprenorilor și să trimită documentele în format elecronic, prin Punctul de contact unic electronic, eliminându-se astfel cozile interminabile în instituțiile publice.

USR propune modificări și în ceea ce privește reînnoirea autorizațiilor de funcționare. La momentul actual, reînnoirea presupune, în majoritatea cazurilor, o redepunere a dosarului cu actele care au fost necesare la obţinerea sa. Or, această procedură este inutilă şi consumă timp atât pentru agenţii economici, cât şi pentru autorităţile publice. Acest proces ar putea fi evitat prin emiterea autorizaţiei pe o perioadă nelimitată, solicitantul urmând doar să plătească anual o taxă de funcţionare şi să se asigure că toate celelalte documente necesare funcţionării sunt valabile.
 



Go to top