Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Senatoarea USR Anca Dragu: ” 8 ani de la adoptarea Legii nr. 23/2015 pentru declararea zilei de 8 mai Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbați”

Senatoarea USR de București, Anca Dragu, președinta comisiei pentru drepturile omului din Senat, salută cei 8 ani care au trecut de la declararea zilei de 8 mai drept ”Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbați”
.
Într-o declarație politică, Anca Dragu arată că în ciuda unor progrese evidente în asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați mai sunt multe de făcut pentru a adopta și, mai ales, implementa o legislație comprehesivă în domeniu, în conformitate cu angajamentele internaționale asumate de statul Român.

Anca Dragu: ”Pentru asigurarea echilibrului de gen, a creșterii gradului de implicare economică și inițiativă antreprenorială a femeii în societate și a respectării drepturilor femeilor este necesar a se modifica art.2 alin (4) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în sensul ca instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, civile şi militare, cu un număr de peste 20 de angajaţi și unităţile economice şi sociale, precum şi partidele politice, organizaţiile patronale şi sindicale şi alte entităţi nonprofit, care îşi desfăşoară activitatea în baza unor statute proprii cu un număr de peste 250/500 de angajaţi să aibă un angajat căruia să îi repartizeze, prin fișa postului, atribuții în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați.”

În declarația sa politică, senatoarea USR Anca Dragu susține că există dovezi că participarea femeilor în procesele de luare a deciziilor politice îmbunătățește substanțial hotărârile adoptate. De exemplu, cercetările privind  panchayats  (consiliile locale) din India au descoperit că numărul proiectelor de apă potabilă în zonele cu consilii conduse de femei a fost cu 62% mai mare decât în cele cu consilii conduse de bărbați. În Norvegia, a fost găsită o relație de cauzalitate directă între prezența femeilor în consiliile municipale și acoperirea îngrijirii copiilor.

În încheierea declarației sale politice, Anca Dragu lansează celorlalte partide invitația să dea dovada de bună-credință si, de ce nu, bărbăție, și sa scoată din sertare proiectele de lege privind cote minime de 33% la alegerile generale si 30% la alegerile locale și consiliile de administrație ale companiile de stat, precum și vârsta de consimțământ pentru act sexul cu un minor.

Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:
 
”8 ani de la adoptarea Legii nr. 23/2015 pentru declararea zilei de 8 mai Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi
 
Doamna Președintă,
Doamnelor și domnilor,
 
Da, stimați colegi, au trecut 8 ani de când avem o lege prin care atragem atenția importanței cuvenite egalității de șanse. 8 ani în care statul român menține aceeași constantă în ceea ce privește adoptarea măsurilor pentru a asigura participarea și conducerea egală a femeilor în viața politică și publică.
La nivel mondial este recunoscută importanța egalității atâta timp cât există obiectivul de dezvoltare durabilă 5 (ODD 5) care vizează explicit realizarea egalității de gen și consolidarea statutului tuturor femeilor și fetelor, stabilind direcții strategice importante pentru toate statele membre:
5.1 Eradicarea tuturor formelor de discriminare împotriva tuturor femeilor și fetelor de pretutindeni;
5.2 Eliminarea tuturor formelor de violență împotriva tuturor femeilor și fetelor, inclusiv în domeniul public și privat, în ceea ce privește traficul de persoane, exploatarea sexuală sau alte tipuri de exploatare.

Participarea politică echilibrată și împărțirea puterii între femei și bărbați în procesul decizional este obiectivul convenit la nivel internațional stabilit în Declarația și Platforma de acțiune de la Beijing.
Stimați colegi,
Doresc să vă informez că:
  •  Începând cu 1 ianuarie 2023, există 31 de țări în care 34 de femei sunt șefi de stat și/sau de guvern. În ritmul actual, egalitatea de gen în cele mai înalte poziții de putere nu va fi atinsă pentru încă 130 de ani .
  • Doar 17 țări au o femeie șef de stat, iar 19 țări au o femeie șef de guvern .
  • Datele compilate pentru prima dată de ONU Femei arată că femeile reprezintă 22,8% din membrii Cabinetului care conduc ministerele, conducând un domeniu de politică începând cu 1 ianuarie 2023. Există doar 13 țări în care femeile dețin 50 la sută sau mai mult din funcțiile de miniștri de cabinet care conduc domeniile politice.
  • Cele mai deținute cinci portofolii deținute de femeile miniștri de cabinet sunt Femeile și egalitatea de gen, urmate de Familie și afaceri ale copiilor, Incluziune și dezvoltare socială, Protecție socială și securitate socială și Afaceri indigene și minorități.
Există dovezi că participarea femeilor în procesele de luare a deciziilor politice îmbunătățește substanțial hotărârilr adoptate. De exemplu, cercetările privind  panchayats  (consiliile locale) din India au descoperit că numărul proiectelor de apă potabilă în zonele cu consilii conduse de femei a fost cu 62% mai mare decât în cele cu consilii conduse de bărbați. În Norvegia, a fost găsită o relație de cauzalitate directă între prezența femeilor în consiliile municipale și acoperirea îngrijirii copiilor.
Noi ce importanță acordăm egalității de şanse între femei şi bărbaţi?
Ce exemplu dăm atunci când ținem în sertar proiecte care reglementează ponderea femeilor pe listele electorale și accederea la funcții publice în mediul privat și public?
Aș dori, de asemenea, să vă spun că în cadrul campaniei HeForShe, inițiată de UN Women, lansată pe 20 septembrie 2014, în care România și-a asumat explicit:
  • angajamentul de a crea noi ocupații cu scopul implementării efective a principiului egalității de gen, inclusiv ocupația de expert în egalitate de șanse;
  • angajamentul ca, până în 2020, 70% din cele 1.680 de instituții publice naționale și locale din România să cuprindă în structura lor de personal experți sau tehnicieni în egalitate de șanse între femei și bărbați.
Suntem in anul 2023 si doar câteva instituții au desemnat persoane cu atributii de gen in fisa postului.
Vă invit dragi colegi ca împreună să aducem modificări legislației în domeniu. Pentru asigurarea echilibrului de gen, a creșterii gradului de implicare economică și inițiativă antreprenorială a femeii în societate și a respectării drepturilor femeilor este necesar a se modifica art.2 alin (4) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în sensul ca instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, civile şi militare, cu un număr de peste 20 de angajaţi și unităţile economice şi sociale, precum şi partidele politice, organizaţiile patronale şi sindicale şi alte entităţi nonprofit, care îşi desfăşoară activitatea în baza unor statute proprii cu un număr de peste 250/500 de angajaţi să aibă un angajat căruia să îi repartizeze, prin fișa postului, atribuții în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați.
Introducerea caracterului obligatoriu poate genera premisele unor progrese reale și transformarea acestei inovații legislative într-o instituție reală și nu doar formală.
Nu în ultimul rând, îi invit pe presedintii PNL , PSD și UDMR sa dea dovada de bună-credință si, de ce nu, bărbăție, și sa scoată din sertare proiectele de lege privind cote minime de 33% la alegerile generale si 30% la alegerile locale și consiliile de administrație ale companiile de stat, precum și vârsta de consimțământ pentru act sexul cu un minor”
 



Go to top