Senatorii USR au cerut pentru a treia oară Biroului Permanent să solicite comisiilor sesizate să depună rapoartele asupra propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României (L447/2020) cunoscută și sub numele de #fărăpenali în funcțiile publice și, respectiv, pentru abrogarea art. 210 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ (L527/2021), prin care se elimină pensiile speciale pentru aleșii locali.
Inițiativa legislativă de înscriere în Constituție a interdicției pentru o persoană condamnată penal de a candida la o funcție publică a fost adoptată în unanimitate de Camera Deputaților în mai 2019 însă a fost băgată ”la sertar” de coaliția PSD-PNL-UDMR, care a refuzat să o pună în dezbaterea Senatului. Termenul de depunere al raportului de către Comisa juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi Comisia pentru constituţionalitate a fost în data de 29 iulie 2020.
La rândul ei, inițiativa legislativă a USR de eliminare a pensiilor speciale pentru aleșii locali așteaptă din data de 2 februarie 2022 raportul comun de la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Comisia pentru administraţie publică și de Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială