Masa Caldă în Școli: probabil cel mai lung program pilot din istorie trebuie permanentizat și să își dubleze anual beneficiarii preșcolari și elevi

Masa caldă în școli, probabil cel mai lung program pilot din România, trebuie permanentizat, potrivit unui grup de parlamentari USR PLUS, deponenții unui amendament în Comisia pentru învățământ din Senat.

“În anul 2016, în calitate de  ministru, am fost preocupată de Masa Caldă în școli și am reușit să inițiez programul pilot care ar fi trebuit extins la nivel național. Dacă anual ar fi fost dublat numărul de școli, acum, în 2022, toate școlile și toți elevii din România ar fi beneficiat de o masă caldă. Este nevoie de o reglementare previzibilă, prin lege, și de un ritm asumat de extindere, astfel încât programul să devină unul permanent, cu acoperire integrală națională în 7 ani”, declară Anca Dragu, senatoare USR PLUS.

În România, doi din zece copii merg la culcare flămânzi. Rata de abandon școlar este îngrijorătoare, printre cele mai mari la nivelul Europei, iar efectele sale generează șomaj, sărăcie și probleme de adaptare în societate.

„Discutăm, din nou, despre Masa Caldă în Școli, program pilot deja de șase ani, care nu doar că nu avansează, ci se împotmolește și ajunge la doar 4% dintre preșcolarii și elevii care ar putea beneficia de condiții ceva mai demne și civilizate în școli. În spatele acestei performanțe deloc de invidiat a Ministerului Educației se ascund defectele unui sistem blocat în nepăsarea, neputința și indolența Ministrului. Nu putem să nu luăm acțiune și am depus un amendament clar, care vizează permanentizarea și cel puțin dublarea anuală a numărului de școli beneficiare”, declară Irineu Darău, senator USR PLUS.

Amendamentul a fost depus de senatorii Anca Dragu, Silvia Dinică, Simona Spătaru, Ștefan Pălărie, Irineu Darău, și deputații Filip Havârneanu, Andrei Miftode și Cătălin Teniță.

Ordonanța de urgență ce face obiectul amendamentului aprobă continuarea în anul școlar 2022-2023 a programului-pilot Masă caldă în școli, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, în 300 de școli, devenite între timp 350, când Cîmpeanu a realizat că nu a calculat bine. Parlamentarii USR PLUS au depus amendamente pentru permanentizarea programului. Amendamentul se află pe ordinea de zi a Comisiei pentru învățământ din Senat, programată astăzi, 20 septembrie.

Anterior, În Comisia pentru învățământ din Senat, s-a discutat și despre modul în care sunt selectate școlile incluse în program - o lipsă de transparență asupra căreia USR PLUS a atras atenția de mai mult timp. 

Parlamentarii USR PLUS au contribuit, în timp, inclusiv la îmbunătățirea normelor emise de Guvern, prin acțiuni precum:
  • Actualizarea normelor de igienă, astfel încât elevii să poată servi masa în sala de clasă
  • Actualizarea normelor de aplicare a legii, astfel încât acestea să fie aliniate cu normele de igienă amintite anterior, pentru îmbunătățirea modului în care instituțiile responsabile fac raportarea rezultatelor programului
 
Respins a fost, însă, un amendament la Legea bugetului de stat pentru 2022, care ar fi asigurat finanțarea pentru extinderea programului masă caldă la 30% dintre preșcolari și elevi.  Aceasta ar fi însemnat creșterea numărului de beneficiari la 900.000, în 2022 - cu totul altceva decât realitatea zilelor noastre. Din păcate, amendamentul a fost respins de coaliția de la guvernare.

Ultimele ordonanțe de urgență prin care numărul școlilor din programul-pilot a crescut la 300, și ulterior la 350, se datorează presiunilor USR PLUS, indiferent de reticența clară a Ministrului în a susține programul. Aflat însă sub presiunea moțiunii simple și a unei alte inițiative legislative propuse de USR PLUS, acesta a fost nevoit să vină cu OUG pentru prelungire - la doar câteva zile după ce opinia Ministerului în Comisia de Învățământ din Senat fusese împotriva prelungirii programului.

Din păcate, programul nu este corelat cu programele „Școala după școală” sau „Învățare remedială” și doar 4% dintre preșcolari și elevi - 140.000 - ar urma să beneficieze de acest program pilot - nu se știe când, având în vedere că normele de aplicare au fost adoptate din nou cu întârziere.

Programul "Masa caldă" are ca scop reducerea abandonului școlar, acolo unde este cazul, și în general asigurarea unei mese sănătoase pentru toți preșcolarii și elevii. Copiii trebuie să aibă acces la educație și cunoaștere în condiții normale, decente. În Finlanda, spre exemplu, acest program a fost implementat acum 70 de ani, pentru toți copiii, și este o normalitate a fiecărei școli. Un proces educațional modern presupune și o alimentație sănătoasă, echilibrată și completă, cu aportul caloric suficient fiecărui copil pentru o zi de școală.
 
 


Go to top