Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Senatorul USR Costel Vicol: „Guvernul inechităților s-a supărat pe pensionari!”

Senatorul USR de Tulcea, Costel Vicol, acuză coaliția sărăciei că menține inechitățile sociale, în ciuda promisiunilor electorale pe care le tot fac cei din PSD și PNL. Senatorul USR subliniază faptul că acum sunt clare prioritățile coaliției, iar pensionarii nu fac parte dintre acestea. În 2020 se promiteau majorările pensiilor cu până la 40%, fără să se concretizeze în niciun fel la momentul actual.
Într-o declarație politică, Senatorul USR Costel Vicol arată că a fost aprobată Legea nr. 127/2019 pentru a reduce inechitățile dintre persoanele care au ieșit la pensie în anul 2019 și cei care au ieșit la pensie în 2020. Cu toate acestea, aplicarea legii este amânată succesiv. Senatorul USR de Tulcea susține că situația este următoarea: un pensionar în vârstă de 72 de ani are pensia diminuată cu 1000lei/lună, comparativ cu un alt fost coleg, tot pensionar, dar în vârstă de 67 de ani, în condițiile în care vorbim despre aceleași condiții de vechime în muncă, stagiu de cotizare complet și aceleași studii si funcții.”
Costel Vicol: În loc să se aplice legea, care ar fi eliminat în sfârșit inechitățile din sistemul de pensii, PNL-ul sub conducerea premierului Cîțu, care deținea în 2021 portofoliul la ministerul  muncii și protecției sociale, a avut grijă să adopte la <<urgență>> o Ordonanță prin care au amânat majorarea punctului de pensie pentru anul 2022 și nu în 2021 așa cum era reglementat inițial prin Legea 127 (care ar fi urmat să intre în vigoare de la 1 septembrie 2021). Noua lege a pensiilor ar urma să se aplice astfel, după noua ordonanță, abia de la 1 septembrie 2023, așa că până atunci actualul Guvern nu face altceva decât să joace <<Alba-neagra>> cu pensiile seniorilor României.
 
În declarația politică, senatorul Costel Vicol, trăgând un semnal de alarmă, concluzionează că este necesară aplicarea urgentă a legii, reducând această inechitate socială majoră, în special în contextul în care „vorbim despre una dintre cele mai defavorizate categorii de populație”.
 
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:
Anul acesta pensionarii României, nu sunt importanți pentru Guvern, poate în 2023 că este an preelectoral”
 
Vin astăzi în fața dumneavoastră, deoarece consider că trebuie să trag un semnal de alarmă cu privire la modul în care sunt tratați pensionarii, care se pare că iar au ajuns un fel de ”grea moștenire” pentru guvernanții Coaliției PSD/PNL/UDMR. Tergiversarea sau mai bine zis, refuzul Guvernului de a aproba majorarea pensiilor asigurărilor sociale de stat și de a aplica prevederile Legii nr. 263/2010 referitoare la indexarea pensiilor trebuie să înceteze! Majorarea pensiilor trebuie acordată cât mai curând posibil, chiar și retroactiv, nu de anul viitor când mulți dintre ei este posibil să nu mai fie printre noi, pentru că trăiesc la limita supraviețuirii.
Mult trâmbițata ”ajutare a pensionarilor” ca un soi de act justițiar, nu este altceva decât o bătaie de joc la adresa acestora, iar noi ca parlamentari nu trebuie să permitem aşa ceva.

Nu pot admite, ca din cauza incompetenței acestui Guvern, pensionarii să aibă de suferit şi le atrag atenția pe această cale acestor guvernanți, că vor fi complici la înjosirea părinților şi bunicilor noștri dacă vor continua cu acest circ mediatic, fără nicio măsură imediată și reală.

Îl vedem pe domnul Ciucă care vine şi ne spune că "Pensionarii vor fi ajutați, așa cum au fost ajutați de când PSD-ul și PNL -ul au preluat guvernarea,.. și că vor fi anunțați abia atunci când vor agrea un procent în coaliție”. Mă întreb de ce nu au ezitat să mărească pensiile speciale, refuzând în continuare eliminarea acestora? Dacă ar fi fost an pre-electoral cred că nu ar fi stat prea mult pe gânduri, pentru că era vorba de imagine. Chiar și așa, au apărut deja lupte în interiorul Coaliției de Guvernare, de aici și așa zisa licitație pe procentul cu care urmează să aibă loc indexarea, deși legislația era clară în privința indexării.  

D-lor, orice discuție despre pensie este răutăcioasă și nesimțită. Să-i faci promisiuni unui pensionar că-i vei mări pensia ba cu 10%, ba cu 15% sau 20%-26%, dar nu de acum, ci de la anul, înseamnă că-l vrei mort de inimă rea. Mai știe un pensionar dacă mai trăiește până la anul.. și la mulți ani …de amânări de majorări?
Creşterea preţurilor la curentul electric şi la gazele naturale, la produsele alimentare, scăderea cu 19% a pensiei reale, toate acestea le golesc de tot buzunarele pensionarilor, buzunare care și-așa erau goale.
Anunțul privind indexarea/majorarea pensiilor ar trebui să fie făcut public abia în momentul în care primesc pensia majorată, deci după ce deja le-ați dat banii. Pensionarii nu mai cred în povești și promisiuni de viitor. Pentru ei viitorul nu există, iar promisiunile îi necăjesc, le fac viața și mai grea decât o au.
Chiar dacă au calitatea de cetățeni ai Uniunii Europene, chiar dacă au muncit o viață întreagă cu speranța că vor avea parte de o pensie liniștită, chiar dacă au respectat și respectă în continuare legile acestei ţării, au ajuns să trăiască de pe-o zi pe alta, așteptând ca guvernanții să ajungă la un consens și să se decidă odată dacă, și cu cât le majorează și lor pensiile ”nesimțit de mici”. Până una-alta, de cca 2 luni și mai bine, asistăm cu toții la o bătălie de comunicare pe tema majorării pensiilor.
De când face parte din Uniunea Europeană, România a aderat la mai multe tratate internaționale şi şi-a modificat legislația, astfel încât să fie la unison cu prevederile legislative. Cu toate acestea, ne aflăm într-o situație paradoxală: avem legi, dar acestea nu se aplică, ba mai mult, deși legea privind repararea inechităților pe care tot ei le-au creat în guvernările anterioare, a fost publicată în Monitorul Oficial, este ținută în stand-by.
De ce nu au crescut pensiile chiar din luna noiembrie a acestui an? De ce nu s-a majorat valoarea punctului de pensie la 1.840 lei?
De ce actualul Guvern refuză majorarea pensiilor asigurărilor sociale de stat? De ce refuză să aplice prevederile Legii nr. 263/2010 referitoare la indexarea pensiilor? Se prăbușește bugetul țării dacă majorăm pensiile cu un procent echitabil și realist?
Tocmai pentru a se elimina inechitățile din sistemul public de pensii și pentru a se reduce sărăcirea oamenilor în vârstă ,,a sărmanilor seniori,, așa cum îi numește în discursul său, vremelnicul ministru al muncii, Marius-Constantin Budăi, a fost aprobată Legea nr. 127/2019, privind sistemul public de pensii.
Deși a fost semnată inclusiv de către președintele Camerei Deputaților - Ion Marcel Ciolacu, șeful său de partid, această lege nu este pusă în aplicare de către ministrul Budăi, care se pare că vrea cu orice preț să mențină inechitățile dintre pensionarii ieșiți la pensie pe criterii de vârstă, acesta fiind o altă nedreptate majoră făcută pensionarilor. Aceste inechități existente între pensionarii ieșiți la pensie înainte de 2019 și cei care  s-au pensionat după anul 2020, sunt menținute abuziv de acest Guvern, care dă dovadă nu de incompetență așa cum ar vrea ei să lase impresia, ci de rea voință, prin simplul fapt că atentează la viața părinților și bunicilor noștri.
În 2020, când se afla în opoziție, PSD-ul promitea majorarea pensiei cu 40%, iar acum când este la guvernare ne arată de ce este el capabil cu adevărat.
În prezent, pentru că este blocată punerea în aplicare a legii, prin amânări succesive, un pensionar în vârstă de 72 de ani are pensia diminuată cu 1000lei/lună, comparativ cu un alt fost coleg, tot pensionar, dar în vârstă de 67 de ani, în condițiile în care vorbim despre aceleași condiții de vechime în muncă, stagiu de cotizare complet și aceleași studii si funcții. Știți de ce au pensii diferite cei doi?
Vă spun eu, stimați colegi și ”sărmani seniori”: pentru că pensionarilor li se aplică așa-zișii indici de corecție, conform unei Legi care ar fi trebuit să fie abrogată prin Legea nr. 127/2019 (mă refer la celebra Lege 263/2010).
Legea 127/2019 este o lege corectă care ar fi eliminat inechitățile dintre pensionarii cu aceeași vechime în muncă, stagiu de cotizare, studii și funcții, însă nu se vrea a fi aplicată.
În loc să se aplice legea, care ar fi eliminat în sfârșit inechitățile din sistemul de pensii, PNL-ul sub conducerea premierului Cîțu, care deținea în 2021 portofoliul la ministerul  muncii și protecției sociale, a avut grijă să adopte la ”urgență” o Ordonanță prin care au amânat majorarea punctului de pensie pentru anul 2022 și nu în 2021 așa cum era reglementat inițial prin Legea 127 (care ar fi urmat să intre în vigoare de la 1 septembrie 2021). Noua lege a pensiilor ar urma să se aplice astfel, după noua ordonanță, abia de la 1 septembrie 2023, așa că până atunci actualul Guvern nu face altceva decât să joace ”Alba-neagra” cu pensiile seniorilor României. 
Nu mi-e clar cum, totuși, România își permite să acorde și să mărească „pensiile nesimțite” care creează niște discrepanțe și mai mari - în același timp - îngheață cele mai mici pensii (fie ele sociale sau pe baza de contributivitate). Argumentul că „pensiile nesimțite” sunt puține la număr este ridicol în asemenea situație. Acest Guvern trebuie să respecte obligația prevăzută în Constituție, aceea de a îmbunătăți nivelul de trai prin creșterea pensiilor părinților și bunicilor noștri.
Domnule premier, domnilor miniștri, vorbim despre una dintre cele mai defavorizate categorii de populație care chiar a MUNCIT, nu a lenevit, ca alții!! Pensionarii nu sunt niște cerșetori pe care să-i ajutați aruncându-le firimiturile de la masa bogaților. Au contribuit o viață, și așteaptă să-și primească pensia cuvenită.
Cum explicați unui pensionar că trebuie sa trăiască cu 1500 -2000 pe lună (asta în cazul fericit). Aici nu mă refer la cei care nu au vechime completă sau la cei care au muncit pe minim pe economie în ultimii 20 ani, mă refer la persoane care au muncit, în condițiile de dinainte de revoluție cât și după, cu vechime, facultate și cu armata făcută. Acelor persoane credeți că le sunt suficiente argumentele analiștilor dvs, care tot fac estimări legate de buget.. când vorbim de pensionarii speciali, nu ne mai facem griji în privința aceluiași buget al României?
Pentru menținerea inechităților din sistemul de pensii, actualul Guvern, în frunte cu Marius-Constantin Budăi, ar trebui să-și dea demisia de onoare pentru sărăcirea si batjocura adusă pensionarilor României!
 



Go to top