Senatorii USR, membri în comisia pentru învățământ din Senat, și-au exprimat nemulțumirea față de răspunsurile primite din partea Ministerului Educației Naționale cu privire la condițiile de organizare și desfășurare a sesiunii din iunie a examenului de Bacalaureat din acest an, considerând că ele sunt incomplete, parțiale și nu înlătură temerile unor posibile fraude.
Azi, comisia pentru învățământ din Senat l-a audiat – la cererea USR – pe secretarul de stat în Ministerul Educației și președinte al comisiei naționale pentru organizarea Bacalaureatului, Florian Lixandru, să clarifice circumstanțele care au condus la suspiciuni privind încercarea de a frauda examenul de Bacalaureat din anul acesta prin punerea la dispoziție a variantei de subiect la limba și literatura română înainte ca ea să fie transmisă oficial candidaților.
Senatorul USR Ștefan Pălărie a atras atenția că problema asigurării corectitudinii examenului de Bacalaureat este de o importanță covârșitoare și nu poate fi tratată cu ușurință, iar declarațiile făcute de Ligia Deca, Ministrul Educației Naționale, cu privire la ce s-a întâmplat anul acesta la Bacalaureat au fost ”prea târziu, prea puțin și prea firav”.
Ștefan Pălărie: ”O spun fără nicio rezervă - sistemul românesc funcționează pe sistemul - intră toată lumea, scapă cine poate. Nu ne putem permite să existe o rețea de fake nota 10 a unor elevi care, fiind ajutați din spate, iau note pe care nu le merită. Am urmărit reacțiile Ministerului și mi s-au părut reacții firave, vagi și neconvingătoare.”
La rândul ei, senatoarea USR Silvia Dinică a afirmat că ne aflăm în fața unei situații serioase și grave: Cine beneficiază de informații în plus și cine pleacă de la start cu avantaj și i-a adresat o serie de întrebări domnului Lixandru, întrebări care nu toate și-au primit răspuns.
Silvia Dinică: ”Câte persoane fac parte din grupurile de lucru? Sunt cei care au elaborat și subiectele din anii trecuți? Câți dintre acești profesori sunt acolo de ceva vreme? Care e istoricul lor în elaborarea subiectelor? Au mai existat astfel de situații în care acordurile de confidențialitate să fi fost încărcate? Au existat situații în care au existat probleme și ați sesizat scurgeri de informații pe subiecte legate de examen?”
Senatorul USR Irineu Darău a subliniat că este imperios necesar ca pentru asigurarea corectitudinii examenului, trebuie identificată cea mai slabă verigă de pe fluxul procedural astfel încât să se elimine orice încercare de fraudă.
Irineu Darău: Ar trebui făcut de urgență un audit intern sau chiar penal și, dacă exista un singur punct slab, el trebuie eliminat. Ar trebui ca numărul subiectelor sa fie mai mare. Ar trebui folosită tehnologia și, după elaborare, subiectele ar trebui randomizate cu foarte puțin timp înainte de probă și transmise imediat candidaților. Ce discutăm intră în sfera penalului. Integritatea absolută trebuie să domine sistemul. Daca nu, adolescenții vor fugi din România.”