Parlamentarii USR Silvia Dinică, Iulian Lorincz și Radu Mihail au depus o inițiativă legislativă care vine în ajutorul persoanelor exploatate de traficanții de persoane. Inițiativa legislativă modifică legea actuală astfel încât victimele care au fost obligate să presteze muncă sexuală să nu mai fi sancționate.
”Prin aplicarea sancțiunilor asupra persoanelor traficate nu facem decât să plasăm vina și povara financiară tot asupra victimelor, făcându-le tot mai dependente de proxeneții lor sau de rețeaua de trafic care le exploatează”, a afirmat deputatul USR Iulian Lorincz.
De asemenea, inițiativa mai prevede ca victimele traficului de personae să poată primi acte de identitate provizorii, cu o valabilitate de 5 ani. Actele de identitate provizorii care se eliberează ulterior în țară au o valabilitate de doar 1 an și atestă că victimele sunt “persoane fără domiciliu”.
Astfel, victimele cărora le-au fost confiscate documentele de către traficanți vor putea avea acces imediat la serviciile de asistență și alte forme de sprijin și protecție de care au nevoie.
Propunerea mai prevede și eliberarea acestor documente în regim de urgență - 3 zile, precum și posibilitatea ca domiciliul listat să fie o adresă de avocat, un sediu social sau o căsuță poștală.
”Traficul de persoane nu ține cont de granițe și parazitează cu succes, chiar și în zilele noastre, fiecare țară din lume. În România îl resimțim cu atât mai acut cu cât el se petrece nestingherit și fără frica organelor de ordine, în culisele vieții de zi cu zi”, a declarat *senatoarea USR Silvia Dinică.*
Inițiativa legislativă a fost depusă în contextul în care România rămâne principala țară-sursă din Uniunea Europeană pentru victimele traficului sexual, conform raportului Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, din anul 2021.
”Există situații diverse în care persoana ce oferă servicii sexuale este o victimă. De exemplu, dacă aceasta este exploatată, ca parte dintr-o rețea de trafic de persoane sau dacă se află într-o relație de subordonare față de un proxenet, vorbim despre o stare continuă de vulnerabilitate din care victima, de cele mai multe ori, nu poate ieși. Prin acest proiect propunem un ajutor real pentru ca aceste persoane să poată scăpa de cei care le exploatează”, a subliniat senatorul USR Radu Mihail.