Senatul a aprobat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă semnată de mai mulți parlamentari USR prin care toți studenții vor avea acces egal și gratuit la bibliotecile universitare și bibliotecile central-universitare.
Filip Havârneanu: ”Gratuitatea în bibliotecile universitare a fost dorința miilor de studenți din România care vor să învețe, să avanseze și aveau nevoie de un răspuns pozitiv. Ei sunt acei studenți cărora mâine le vom cere să devină adulți corecți și să ia decizii cumpănite. Progresul unor tineri pe care mâine îi vrem medici, avocați, politiști sau cu funcții de conducere nu trebuie condiționat financiar. Faptul că acest proiect a devenit o lege este o mare victorie, dar simt și o dezamăgire că o initiațivă atât de utilă a pierdut aproape un an pe circuitul legislativ. Mă bucur că astăzi am dat o șansă egală la educație unor tineri care vor să facă diferența.”
Luând cuvântul în cadrul dezbaterilor din Plenul Senatului, senatorul USR Irineu Darău, membru în Comisia de învățământ, a afirmat că innițiativa vine să elimine o discriminare între studenții de la universități care au biblioteci proprii și cei care sunt la universități care nu le au.
Irineu Darău: ”Avem patru mari universități - București, Cluj, Timișoara, Iași - care nu mai au nicio bibliotecă proprie, fiind utilizată biblioteca central-universitară. Iar Consiliile de Administrație ale Bibliotecilor Central - Universitare din țară stabilesc o taxă pentru eliberarea permisului de acces la bibliotecile pentru studenți. Această inițiativă legislativă vine să corecteze anomalia pe care v-am descris-o și să asigure că orice student va avea acces egal și gratuit atât la bibliotecile universitare, cât și la cele central-universitare.”
Prin această inițiativă, se modifică art 202 din Legea Educației Naționale astfel încât accesul la bibliotecile universitare și central universitare este inclus în categoria serviciilor complementare gratuite din învățământul superior de stat.
În prezent, studenții înmatriculați la universitățile care dețin o bibliotecă proprie beneficiază de gratuitate la accesul în aceste biblioteci și utilizarea serviciilor aferente. În schimb, studenții înmatriculați la universitățile care nu dețin o bibliotecă proprie sau echivalentă sunt nevoiți să plătească serviciile bibliotecilor central-universitare contra taxă.