Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

USR condamnă acțiunile ministrului Educației, Ligia Deca, de a bloca activitatea CNATDCU și a nu verifica teza de doctorat a lui Lucian Bode și îi cere demisia

USR condamnă acțiunile ministrului Educației, Ligia Deca, prin care se încearcă blocarea activității Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), în condițiile în care instituția a primit două sesizări privind posibilul plagiat în teza de doctorat a lui Lucian Bode și îi cere demisia din funcție.
 
USR consideră că prin prezența la ședința de ieri a CNATDCU a ministrului Educației, Ligia Deca, și a secretarului de stat pentru învățământ superior, Gigel Paraschiv, precum și prin mesajele transmise în timpul discuțiilor, se încearcă intimidarea membrilor Consiliului și împiedicarea unei instituții a statului român să-și îndeplinească menirea pentru care a fost înființată.
 
Senatorul USR Ștefan Pălărie, vicelider al Grupului USR din Senat și membru al Comisiei pentru învățământ din Senat, este de părere că Ligia Deca s-a descalificat ca garant al proiectului „România Educată” și al unor legi ale Educației care să ducă la creșterea eficienței și prestigiului învățământului românesc.

„Cum să te duci tu, ministru, să te folosești de poziția ta de ministru al Educației, ca să blochezi analizarea tezei de doctorat a unui coleg de guvern și de partid? Invocând motive și chichițe procedurale, exact pe metoda Cîmpeanu sau Iordache în trecutul nu chiar îndepărtat. Chiar nu vezi nici un conflict flagrant de interese și de bun-simț? Cum să te duci tu, ministru, să ceri fățiș unei instituții din coordonarea ta, CNATDCU, să nu își facă EXACT treaba pentru care există - adică verificarea eticii universitare? În loc să cauți chiar tu, că de aia ești acolo, un cadru juridic pentru a permite funcționarea ei? Este șocant”, spune Ștefan Pălărie.

La rândul său, senatoarea USR Silvia Dinică, președinta Comisiei pentru știință, inovare și tehnologie din Senat și doctor în matematică, condamnă asemenea acțiuni, care au ca rezultat slăbirea și mai mult a eticii academice.

„Ministerul Educației face scut în jurul plagiatului lui Bode. Nu permite CNATDCU să își facă treaba și să analizeze teza ministrului de Interne. Atitudinea doamnei Deca nu lasă loc de interpretări, pur și simplu a dat cinstea școlii românești pentru a apăra rușinea lui Lucian Bode, exact ca Sorin Cîmpeanu. Din proiectul România Educată nu a mai rămas nimic, nici măcar numele!”, declară Silvia Dinică.

USR îi cere președintelui României, Klaus Iohannis, să ia atitudine, să condamne ferm acțiunile de intimidare ale ministrului Educației, Ligia Deca, și să-i retragă sprijinul în implementarea proiectului „România Educată”.
 



Go to top