Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, senatorul Titus Corlățean a primit-o la data de 2 septembrie a.c. pe Doina Gherman, președintele Comisiei pentru politică externă și integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul unei vizite de prezentare.
Întrevederea a avut loc în marja vizitei efectuate în țara noastră de o delegație a Parlamentului Republicii Moldova, condusă de Igor Grosu, președintele Legislativului de la Chișinău.
În acest context, au fost abordate atât teme importante pe linia relațiilor bilaterale cu caracter privilegiat româno-moldovene, cât și subiecte circumscrise agendei de integrare europeană a Republicii Moldova.
Cei doi oficiali au decis realizarea unei reuniuni comune la nivelul celor două Comisii de politică externă, în toamna acestui an.