Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Întâlnirea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO cu E.S. Nicolas Warnery, ambasadorul Republicii Franceze în România

Președintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, deputatul Ana-Maria Cătăuță și vicepreședintele Comisiei, senatorul Remus Negoi au avut marți, 5 martie 2024, o întâlnire cu ambasadorul Republicii Franceze în România, E.S. Nicolas Warnery. La întâlnire a participat și consilierul cultural, Julien Chiappone Lucchesi.
Tema principală a discuției oficiale a fost promovarea și conservarea patrimoniului, alături de evaluarea oportunității de a înscrie noi elemente în UNESCO.
Importanța recunoașterii, la nivel mondial, a valorii inestimabile a operelor lui Constantin Brâncuși,  a fost un alt punct de interes al discuțiilor, în contextul în care, anul acesta, aniversăm 148 de ani de la nașterea sa și 120 ani de când sculptorul român a ajuns pentru prima dată la Paris.  În prezent, dosarul Ansamblul Monumental ”Calea Eroilor” de la Târgu Jiu este în analiză la UNESCO, în vederea înscrierii operelor lui Brâncuși în onoranta Listă a patrimoniul mondial.
“Franța este cu siguranță partenerul nostru principal în domeniul cultural și științific, iar diversitatea programelor româno-franceze evidențiază acest lucru în mod clar.  Am subliniat programele bilaterale care susțin în fiecare an numeroase inițiative de cercetare, evidențiind astfel succesul relațiilor strânse dintre cele două țări.
Sunt ferm convinsă că aceste inițiative vor continua și în domeniul conservării patrimoniului, aducând beneficii semnificative și plus valoare ambelor state, consolidând legăturile dintre comunitățile științifice și culturale, promovând în același timp dezvoltarea durabilă și inovația în întreaga regiune”, a menționat deputatul Ana-Maria Cătăuță în cadrul întâlnirii.
Oficialii au subliniat faptul că înscrierea tradiției și practicii transhumanței în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității a UNESCO, în anul 2023, reprezintă rezultatul unei colaborări remarcabile între România și Republica Franceză, împreună cu alte opt state (Albania, Andorra, Austria, Croația, Grecia, Italia, Luxemburg și Spania). Acest dosar este încă un pas de succes în colaborarea româno-franceză, consolidând angajamentul  pentru conservarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial de importanță mondială și întărind atașamentul pentru valorile UNESCO.
La finalul întâlnirii, ambele părți au subliniat oportunitatea organizării de evenimente comune în domenii precum cel cultural-artistic, al educației și cercetării, al industriilor creative, precum și în domeniul eticii inteligenței artificiale în contextul dezvoltării accelerate a sectorului digital și a inovării în spațiul european și mondial.



Go to top