Senatoarea USR PLUS Silvia Dinică, președinta Comisiei economice, industrii și servicii a Senatului, vicepreședintă a Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI) și membră a Biroului Comisiei UIP pentru dezvoltare durabilă, a participat marți, 9 martie, la webinarul cu tema Impactul COVID-19 asupra realizării Obiectivelor Dezvoltării Durabile - rolul parlamentelor, la invitația Secretarului general al Uniunii Interparlamentare (UIP), Martin Chungong.
Evenimentul a reunit parlamentari din țări europene și reprezentanți ai UIP, ai Comisiei Economice a ONU pentru Europa (UNECE) și ai Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), pentru un schimb de informații, opinii și bune practici privind soluțiile în măsură să conducă la realizarea de progrese în domeniul dezvoltării durabile, în ciuda dificultăților generate de pandemia de COVID-19.
Silvia Dinică: ”Din postura de coraportor al Comisiei pentru dezvoltare durabilă a UIP, am lucrat, împreună cu doi dintre colegii mei, Andries Gryffroy din Belgia și Patrick Mariru din Kenya, la rezoluția privind digitalizarea și economia circulară ca factori de dezvoltare durabilă, pe care am actualizat-o din perspectiva pandemiei de COVID-19. Rezoluția afirmă de la bun început că pandemia a expus inegalitățile și provocările abordate de Agenda 2030, ceea ce face realizarea ODD cu atât mai necesară și mai urgentă. Subliniez, de asemenea, faptul că actuala criză a dezvăluit atât defectele lanțurilor de valori lungi și complexe, cât și pe cele ale utilizării liniare a resurselor „ia-prelucrează-folosește-dispune”. Prin urmare, rezoluția promovează o redresare ecologică, drept condiție prealabilă pentru realizarea ODD-urilor, și se asigură că planurile naționale de redresare încorporează practici de consum și producție responsabile, bazate pe digitalizare și economie circulară și pe interacțiunea dintre acestea.”
Silvia Dinică a prezentat principalele direcții de acțiune propuse: creșterea ciclului de viață al produselor, promovarea unor practici durabile de gestionare a deșeurilor, încurajarea achizițiilor publice ecologice, dezvoltarea infrastructurii ecologice și a tehnologiilor nepoluate, rolul educației în tranziția către un mod de consum responsabil.
Președinta Comisiei a subliniat că aplicarea principiilor economiei circulare în sectoare cheie poate contribui la combaterea cauzelor și diminuarea efectelor schimbărilor climatice și a pledat pentru fundamentarea politicilor de cooperare pentru dezvoltare pe cele 17 Obiective ale Dezvoltării Durabile (ODD).
"Este esențial pentru noi, ca parlamentari, să nu ratăm oportunitatea unei redresări post-COVID-19 ecologică și sustenabilă. În lipsa acesteia, promovarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă este de neconceput", a subliniat Silvia Dinică în încheierea intervenției sale.