Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Doamna Gabriela Crețu, Președinta Comisiei pentru afaceri europene, a găzduit Conferința internațională online „Educația și protecția copiilor, priorități ale lumii de azi” dedicată celor 30 de ani de activitate FICE România

Comisia pentru afaceri europene a Senatului României a găzduit, în data de 30 septembrie a.c., Conferința internațională online „Educația și protecția copiilor, priorități ale lumii de azi” împreună cu Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative – secţiunea România.
Evenimentul a marcat aniversarea a 30 de ani de activitate FICE România și a reunit peste 200 de participanți, fiind prezent și domnul Emmanuel Grupper, Preşedintele FICE Internațional alături de membrii ai organizațiilor FICE din Germania, Israel, Elveția, Zambia precum și specialiști cu o experiență profesională de excepție din România, din sistemul de protecție a copilului (reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Dreptului Copilului și Adopție, ai Direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului din județele Constanța, Neamț, Vaslui) precum și primari, cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, asistenți sociali, psihologi.
Intervențiile participanților s-au axat pe următoarele teme: educație și formare – direcții, provocări, dificultăți în contextul actual; sănătate publică – prevenție și îngrijire pentru copii, acces la asistență de specialitate, obligații ale factorilor decizionali, reglementări, inițiative, programe, proiecte; bune practici – concretizări la nivelul secțiunilor naționale FICE, experiențe de urmat în plan internațional, adaptări, evoluții.
În cadrul conferinței, doamna senator Gabriela Crețu a subliniat continuitatea parteneriatului dintre Comisia pentru afaceri europene și FICE România în organizarea, de peste patru ani, a multor activități comune care au avut ca principal motiv copiii.
”În timpul președinției Consiliului European de anul trecut, Programul european Garanția pentru copii a fost o prioritate. Reducerea inegalităților și investițiile în domeniul social reprezintă o prioritate la negocierea următorului Cadru financiar european. Am încercat să oferim susținere pentru domeniul în care activează FICE” a afirmat domnia sa.
În cadrul evenimentului, doamna senator a făcut o sinteză a activității organizației și a subliniat că FICE a contribuit la ”educarea educatorilor, asistenților sociali, psihologilor, profesorilor; a organizat activități educaționale (precum Festivalul ”Bucuria lecturii”) care au implicat numeroase școli din întreaga țară, a îmbunătățit viața a mii de copii (colectarea de cărți, rechizite, bunuri necesare copiilor în nevoie).
De asemenea, ”FICE România a reușit să reunească autoritățile și instituțiile publice, ONG-uri și, uneori, sectorul de afaceri, pentru campanii mari – cum e cea împotriva violenței, spre exemplu. Creșterea gradului de conștientizare cu privire la problemele din domeniul asistenței sociale a fost un alt obiectiv atins”. FICE a creat oportunități pentru mulți membri de a-și vedea cercetările publicate în cărți și reviste de nivel academic. Un alt aspect important evidențiat de doamna senator a fost faptul că ”FICE funcționează în mod voluntar și, până acum, nu a beneficiat de bani publici, naționali sau europeni. Acest aspect ar putea, totuși, să fie schimbat!” În final, domnia sa a conchis că ”de la înființarea organizației, în 11 septembrie 1990, situația copiilor instituționalizați s-a îmbunătățit; legile care îi protejează sunt mult mai bune. FICE a pus presiune și a oferit expertiză pentru această ameliorare. Dar, avem încă multe lucruri de rezolvat.”
Informații suplimentare: Federația Internațională a Comunităților Educative (FICE) este un organism UNESCO, înființat în 1948, pentru a se ocupa de copiii rămași fără părinți în urma celui de-al Doilea Război Mondial. Principala sa activitate continuă să fie legată de copiii instituționalizați. Secțiunea FICE România, s-a înființat în anul 1990.



Go to top