Senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei, acuză intituțiile statului că încearcă din greu, și acum la 32 de ani de la evenimente, mușamalizarea violențelor comise împotriva românilor în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și că anchetele par a fi realizate doar de fațadă, făptuitorii - nepedepsiți, iar dosarele – ținute la sertar.

Într-o declarație politică, Senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei, afirmă că statul pare să se îndrepte încet înspre controlul total al serviciilor asupra planului politic, justiției, presei, societății civile, etc. Acest lucru nu este surprinzător, întrucât acum 30 de ani „democrația originală" era făurită cu ajutorul bâtelor minerilor îndrumați de serviciile secrete și armată.

Senatorul USR Cristian Bordei arată că „dosarul Mineriadei din 1990  a devenit o glumă proastă ca și cel al Revoluției dar și multe altele despre care românii au preferat mai degrabă să uite”, tărăgănarea celor două dosare fiind dovada clară că vinovații încă se află în sistem.

Senatorul Cristian Bordei: „Este foarte posibil să nu mai dureze mult până când gradul de violență din `90 va fi egalat de guvernul actual sau de oricare altul pe care USL și serviciile ni-l va da.”

În declarația politică, senatorul Cristian Bordei arată că oamenii fostului regim se văd în toate funcțiile importante, din sectorul economic până în cel militar, mulți fiind informatori dovediți. Mai mult decât atât, la ora actuală nu știm sigur câți angajați au serviciile statului român, pentru că „această informație este de risc național. În ritmul ăsta, devine un risc național să vorbești de însăși existența serviciilor, darămite să mai critici ceva”, afirmă ironic senatorul Cristian Bordei.
 
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:

”Ceaușescu - PCR! Iohannis și USL!
Legile securității au intrat pentru prima dată în atenția publică și au început să fie discutate serios acum 30 de ani, în perioada când era făurită "democrația originală" cu ajutorul bâtelor minerilor îndrumați de serviciile secrete și armată. Dosarul Mineriadei din 1990  a devenit o glumă proastă ca și cel al Revoluției dar și multe altele despre care românii au preferat mai degrabă să uite.
Sigur, după ce au trecut atâția ani, praful a început să se așeze și s-ar putea spune că vinovații nu mai există și că au murit de bătrânețe. Asta până când realizezi că cele două dosare încă sunt tărăgănate, semn că vinovații încă se află în sistem, iar dacă nu ei, urmașii acestora.
Este foarte posibil să nu mai dureze mult până când gradul de violență din `90 va fi egalat de guvernul actual sau de oricare altul pe care USL și serviciile ni-l va da. Asta pentru că la neajunsurile ce se vor abate asupra populației se va adăuga și incompetența multor oameni cheie de prin instituții, care se va dovedi catastrofală în situații critice.
Unii dintre ei, chiar și din instituțiile de siguranță, se arată siderați pentru că sunt în centrul atenției zilele acestea. Ne scuzați, dar judecând după ce am văzut în ultimii 30 de ani, ne este foarte greu să mai avem încredere. Metehnele partidului unic și ale Securității au avut continuitate în noile structuri de după 1990 asta pentru că, în esență, oamenii vechiului sistem au format nestingheriți baza acestora.
Se văd peste tot, în funcțiile importante, din sectorul economic până în cel militar, oamenii fostului regim, mulți dovediți informatori. Nici nu știm sigur câți angajați au serviciile noastre, pentru că am aflat și noi: această informație este de risc național. În ritmul ăsta, devine un risc național să vorbești de însăși existența serviciilor, darămite să mai critici ceva.
Așadar, nu este de mirare faptul că încrederea celor mai mulți români în servicii este mică, iar statul pare că se îndreaptă încet, dar sigur, înspre controlul total al serviciilor pe politic, justiție, presă, societate civilă, șamd. Cu riscul unor noi tensiuni sociale imense care să stârnească un nou val masiv de emigrare în rândul românilor, asemănător celui de la începutul anilor `90 și a celui de după aderarea României la UE.
Într-un astfel de scenariu România va deveni mai ceva ca Ungaria, ceva înspre Turkmenistan mai degrabă, dacă luăm în considerare implicarea serviciilor și instituțiilor de forță în treburile statului.”