Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Senatorul USR Raoul Trifan avertizează că orașele cu sistem de încălzire centralizată sunt într-o situație critică

Senatorul USR Raoul Trifan avertizează că orașele cu sistem de încălzire centralizată sunt într-o situație critică
 
Senatorul USR de Timiș, Raoul Trifan avertizează asupra situației catastrofale în care se află zeci de orașe din România care sunt cuplate la un sistem centralizat de încălzire.

Într-o declarație politică, Raoul Trifan arată cum orașe mari, precum București, Timișoara sau Bacău, dar și orașe mai mici precum Focșani, Fărăgăraș sau Brad depind de aceste sisteme pentru a-și încălzi școlile, spitalele și instituțiile publice și este de neimaginat ca aceste sisteme să înceteze să funcționeze în plină iarnă. Pe fundalul creșterii accelerate a prețului la gaze, în luna octombrie a anului 2020, aceeași cantitate de gaze naturale se tranzacționa pe piață cu puțin peste 100 de dolari, o creștere de aproximativ zece ori a prețului gazelor naturale pe piață.

Raoul Trifan: ”Soluțiile sustenabile sunt cele pe termen lung, adică deblocarea proiectului exploatării din Marea Neagră și implicit sporirea capacității de producție de gaze naturale, investițiile în centralele termoenergetice din România și în rețelele de distribuție a agentului termic pentru a crește eficiența acestora și pentru a minimiza pierderile. Dar până atunci avem o iarnă de trecut, iar pentru acest lucru avem nevoie de câteva decizii urgente care să țină CET-urile din municipiile afectate pe linia de plutire.”

Pentru trecerea cu bine a iernii, senatorul Raoul Trifan propune două măsuri:
  • acordarea unui ajutor guvernamental pentru plata costurilor de achiziție pe timpul iernii, toți distribuitorii locali de agent termic din cele 27 de municipii fiind în imposibilitatea de a acoperi costurile pentru gaze naturale.
  • alocarea către acești distribuitori de combustibili primari, adică gaze naturale, sau secundari, adică păcură sau cărbune, din rezervele strategice ale Statului român, în condițiile în care majoritatea centralelor termoenergetice construite înainte de Revoluție pot funcționa și cu combustibili secundari.
În încheierea declarației politice, senatorul USR de Timiș, Roul Trifan, avertizează că nu există o soluție magică la această problem, atâta timp cât cantitatea de gaze naturale disponibilă pe piață este mai mică decât nevoile consumatorilor și prețul va continuă să crească, atingând noi și noi niveluri-record.
În continuare, textul integral al declarației politice:
 
Orașele cu sistem de încălzire centralizată sunt într-o situație critică.
Criza europeană a prețului gazelor naturale afectează într-un mod accectuat municipiile care depind de agentul termic distribuit printr-o rețea de încălzire centralizată.
Prețurile gazului natural în Europa au depășit luna aceasta, pentru prima dată în istorie, prețul de 1.000 de dolari pe mia de metri cubi. Iar prețul acesta, după toate estimările, va continua să crească. 
Ca să ne dăm seama de gravitatea situației este suficient să comparăm prețurile acestea cu cele din aceeași perioadă a anului trecut. În luna octombrie a anului 2020, aceeași cantitate de gaze naturale se tranzacționa pe piață cu puțin peste 100 de dolari. În consecință, avem o creștere de aproximativ zece ori a prețului gazelor naturale pe piață.
România are 27 de municipii care utilizează în prezent sisteme de încălzire centralizată. Orașe mari ca București, Timișoara sau Bacău, dar și orașe mai mici precum Focșani, Fărăgăraș sau Brad depind de aceste sisteme pentru a-și încălzi școlile, spitalele și instituțiile publice. De centralele termoenergetice locale depinde și o parte însemnată a cetățenilor acestor orașe pentru încălzire și apă caldă. Este de neimaginat ca aceste sisteme să înceteze să funcționeze în plină iarnă. 
Nu există o soluție magică la această problemă. Cât timp cantitatea de gaze naturale disponibilă pe piață este mai mică decât nevoile consumatorilor, prețul va continua să crească. Soluțiile sustenabile sunt cele pe termen lung, adică deblocarea proiectului exploatării din Marea Neagră și implicit sporirea capacității de producție de gaze naturale, investițiile în centralele termoenergetice din România și în rețelele de distribuție a agentului termic pentru a crește eficiența acestora și pentru a minimiza pierderile.
Dar până atunci avem o iarnă de trecut, iar pentru acest lucru avem nevoie de câteva decizii urgente care să țină CET-urile din municipiile afectate pe linia de plutire.
În acest sens este nevoie urgentă de acordarea unui ajutor guvernamental pentru plata costurilor de achiziție pe timpul iernii. Toți distribuitorii locali de agent termic din cele 27 de municipii se află în imposibilitatea de a acoperi costurile pentru gaze naturale.
O altă măsură care ne poate trece peste iarnă este alocarea către acești distribuitori de combustibili primari, adică gaze naturale, sau secundari, adică păcură sau cărbune, din rezervele strategice ale Statului român. Majoritatea centralelor termoenergetice construite înainte de Revoluție pot funcționa și cu combustibili secundari, cu observația că aceștia produc mai multă poluare, deci impun achiziția mai multor certificate de emisii.
Cele două măsuri de mai sus, cuplate cu creșterea prețului gigacaloriei la consumatori sunt de natură să ne poată trece de iarna lui 2021. Din primăvară trebuie ca toate partidele să se așeze la aceeași masă și să discute pe bune despre soluțiile sustenabile, de lungă durată, astfel încât țara noastră să nu ajungă din nou în aceeași situație critică.”



Go to top