Comunicate de presă

Participarea președintelui Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Titus Corlățean, la cea de-a 15-a Conferință Internațională Laude-Reut “2Day Ambassador”

Președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, senatorul Titus Corlățean, a participat în perioada 12-13 martie a.c. la seria de evenimente din cadrul Conferinței Internaționale „2Day Ambassador”, pe tema Diplomației și Afacerilor Globale, organizate de Complexul Educațional Laude-Reut și găzduite de Senatul României, Camera Deputaților și Comisia pentru politică externă din Senatul României.
 
La Conferința pe tema Diplomației și Afacerilor Globale au fost prezenți peste 300 de elevi de la licee din România, precum și din Israel și Bulgaria, care au participat, în cadrul seriei de evenimente și la o simulare a procesului juridic de condamnare a liderului nazist Adolf Eichman, unul dintre principalii organizatori ai Holocaustului.
 
În cadrul intervențiilor sale, senatorul Titus Corlățean le-a vorbit elevilor prezenți despre rolul liderilor într-o societate democratică, provocările profesiei de diplomat și importanța educației, cu accent pe studiul dreptului internațional public și al istoriei. Totodată a apreciat implicarea și interesul dovedite de elevi față de domeniul dreptului internațional public și i-a încurajat pe cei care intenționează să urmeze o carieră diplomatică să acorde importanță deosebită principiilor, valorilor și reperelor care stau la baza promovării păcii globale, să combată atitudinile și acțiunile actorilor care generează conflicte în relațiile internaționale și să depună toate eforturile să împiedice repetarea unor situații în care drepturile omului sunt nu doar încălcate sistematic, ci și puse sub semnul întrebării, cu consecințe umane dramatice, precum Holocaustul, crima de agresiune comisă în prezent de Federația Rusă împotriva Ucrainei și cazurile de genocid înregistrate în istoria recentă.


Go to top