Comunicate de presă

Întrevederea senatorului Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, cu o delegație elvețiană

Senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului și membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), l-a primit astăzi, 12 aprilie a.c., la biroul comisiei, pe ambasadorul Confederației Elvețiene, E.S. Massimo Baggi, în vizită de prezentare la începutul mandatului său în România. Împreună cu diplomatul elvețian a participat la întrevedere Alain Berset, fost președinte al Confederației Elvețiene timp de două mandate (2018 și 2023).
În cadrul discuțiilor au fost abordate aspecte ale relațiilor bilaterale româno-elvețiene cu accent pe cooperarea la nivel parlamentar și a fost prezentată candidatura fostului președinte al Confederației Elvețiene la funcția de secretar general al Consiliului Europei.
Informații suplimentare:
Noul secretar general al Consiliului Europei va fi ales, pentru un mandat de cinci ani, de către membrii APCE cu ocazia celei de-a treia părți a sesiunii ordinare a Adunării (Strasbourg, 24-28 iunie 2024). Pentru această funcție și-au mai depus candidatura Didier Reynders (Belgia), comisar european pentru justiție și Indrek Saar (Estonia), fost ministru eston al culturii și fost membru al APCE. Această funcție este deținută în prezent de Marija Pejčinović-Burić din Croația.


Go to top