Comunicate de presă

Participarea senatoarei Silvia-Monica Dinică la Conferința parlamentară privind dialogul interconfesional

Senatoarea Silvia-Monica Dinică, vicepreședintă a Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI), a participat la Conferința parlamentară privind dialogul interconfesional, cu tema Colaborare pentru viitorul nostru comun (Marrakesh, 13-15  iunie 2023), eveniment organizat de Uniunea Interparlamentară și Parlamentul Regatului Maroc, cu sprijinul Alianței Civilizațiilor a Națiunilor Unite și al organizației Religii pentru pace.
Desfășurată sub înaltul patronaj al M.S. Regele Mohammed VI, reuniunea a oferit celor peste 600 de participanți - parlamentari, lideri religioși, experți internaționali, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile din țări de pe toate continentele, oportunitatea de a se angaja într-un dialog constructiv privind posibile acțiuni comune pentru promovarea păcii, a statului de drept, a libertății religioase, construirea unor societăți incluzive, susținerea egalității între bărbați și femei, consolidarea statutului tinerilor și combaterea discursului bazat pe ură.    
În discursul susținut în plenul conferinței, senatoarea Silvia-Monica Dinică a subliniat că diversitatea etnică și religioasă reprezintă o trăsătură definitorie a României și că, pentru statul român, consolidarea identității confesionale, etnice, lingvistice și culturale a comunităților religioase prezente pe teritoriul său constituie o preocupare constantă. “De-a lungul istoriei, am dobândit, ca societate, capacitatea de a îmbrățișa, de a respecta și de a valorifica tradițiile diferitelor comunități religioase”, a  arătat vicepreședinta GRUI. În continuare, a menționat prevederile constituționale care garantează libertatea gândirii, a opiniilor și a credințelor religioase, precum și dispozițiile legislative privind neutralitatea statului în raport cu credințele religioase și autonomia cultelor. A subliniat, totodată, că prezența, în Parlamentul României, a minorităților naționale, pe locuri rezervate, asigură o reprezentativitate sporită a forului legislativ, nu doar din punct de vedere etnic, ci și religios. Senatoarea Dinică s-a referit și la activitatea comisiilor parlamentare cu atribuții legate de libertatea religioasă și relația stat-culte, subliniind, în context, că Barometrul vieții religioase din România, dezvoltat de Secretariatul de stat pentru culte, în colaborare cu Academia Română, reprezintă un instrument sociologic important pentru fundamentarea politicilor publice și a legislației în domeniu.
La invitația organizatorilor, senatoarea Dinică a participat, în calitate de membru, și la dezbaterea-tematică privind relația dintre statul de drept și libertatea religioasă, în cadrul căreia au fost prezentate bune practici de cooperare între forurile legislative și actorii religioși, cu impact pozitiv în promovarea statului de drept și a drepturilor omului și în construirea unor societăți juste și coezive. Cu această ocazie, a evidențiat implicarea Parlamentului României în asigurarea unui cadru legal și instituțional în măsură să susțină pluralismul religios și exercitarea liberă a credinței și a prezentat  un exemplu recent de colaborare cu reprezentanții cultelor religioase din România, pe parcursul examinării, în parlament, a proiectelor legilor educației. 
La finalul celor trei zile de dezbateri, participanții au adoptat Comunicatul de la Marrakesh, document care evidențiază importanța dialogului interconfesional și a colaborării dintre parlamentari și liderii religioși în abordarea tuturor provocărilor majore ale lumii contemporane. 


Go to top