Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Coaliția sărăciei nu dorește ca românii să știe ce alimente pun pe masă și nici ca sistemul de sănătate să primească mai mulți bani

Senatorii PNL, PSD și UDMR au votat împotriva a două inițiative legislative ale deputatului USR de Arad, medicul Adrian Wiener, prima care prevedea introducerea etichetării voluntare a alimentelor tip Nutri-Score și cea de a doua, care prevedea ca taxa de viciu să fie colectată direct la Ministerul Sănătății.
 
Sistemul de etichetare Nutri-Score prevede semaforizarea cromatică a produselor, în funcție de conținutul de fibre, grăsimi, zaharuri și sare.
 
Luând cuvântul la dezbaterile din Plenul Senatului, senatorul USR Remus Negoi a argumentat, în cazul primei inițiative, că riscul nutrițional este cel mai mare risc la adresa sănătății publice, după cel infecțios, prin care tocmai am trecut, iar alimentația defectuoasă este responsabilă de boli cardiovasculare și dismetabolice, cancere sau obezitate.
 
Adrian Wiener: „Riscul nutrițional este cel mai mare risc la adresa sănătății publice. În țara cu cea mai mare prevalență a diabetului zaharat din Europa, în țara în care 60% dintre adulți sunt supraponderali și 20% dintre copiii între 7 și 9 ani sunt obezi, majoritatea PSD-PNL consideră că instrumentul semaforizării alimentare, informarea facilă și directă a românilor, nu este utilă; culmea cinismului este că motivul declarat prin Comisiile parlamentare ar fi că afectează negativ interesele producătorilor, punct de vedere exprimat direct chiar de către șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor.”
 
Inițiativa legislativă a primit un raport de respingere de la Comisia de sănătate din Senat, raport de respingere care a primit 46 de voturi „pentru”, 11 voturi „împotrivă” și 7 senatori s-au abținut. Senatul este prima cameră sesizată, proiectul urmează să intre în dezbatere și la vot final în Camera Deputaților.
 
În 2018, guvernul de atunci a adoptat OUG nr. 114, care strămuta „taxa pe viciu” din bugetul Ministerului Sănătății și colectarea ei la bugetul consolidat al statului, inițiativa deputatului Adrian Wiener aducea lucrurile la starea anterioară ordonanței, adică mai mulți bani pentru sănătatea românilor.
 
Luând cuvântul în cadrul dezbaterilor celei de a doua inițiative, senatorul USR Remus Negoi și-a exprimat stupoarea că Ministerul Sănătății, condus de PSD, nu este de acord ca sănătatea să primească mai mulți bani.
 
Remus Negoi: „Cu o alocare de sub 6% din PIB, la jumătatea mediei UE, sistemul public de sănătate din România este subfinanțat, iar rezultatele sunt dramatice. Infrastructura de sănătate este inadecvată, cu clădiri vechi, pe alocuri insalubre, cu circuite improprii, cu autorizații de funcționare temporare şi planuri de conformare perpetue; dotare precară, personal insuficient, materiale sanitare puţine și de slabă calitate.”
 
Și această inițiativă legislativă a avut raport de respingere de la Comisia de sănătate din Senat, raport de respingere care a primit 59 de voturi „pentru”, 21 voturi „împotrivă” și 7 senatori s-au abținut. Senatul este prima cameră sesizată, proiectul urmează să intre în dezbatere și la vot final în Camera Deputaților.
 



Go to top