Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Misiunea oficială în Suedia a delegației Parlamentului României, condusă de senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, în continuarea demersurilor pentru recuperarea/repatrierea celor doi copii minori români ai familiei Samson, reținuți abuziv de serviciile sociale din Suedia

În perioada 8-10 iulie a.c., o delegație a Parlamentului României compusă din senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României și deputatul Ben Oni Ardelean, din partea Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților, având mandatul celor două Camere ale Parlamentului, a efectuat o misiune oficială în Suedia, pentru a solicita repatrierea celor doi copii minori români ai familiei Samson, Sara (11 ani neîmpliniți) și Tiana (10 ani), reținuți abuziv de serviciile sociale din Suedia, începând cu 2 decembrie 2022 și, respectiv, reîntregirea familiei menționate.
La acestă misiune a Parlamentului României s-au alăturat și reprezentanți guvernamentali, respectiv ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, secretarul de stat din Ministerul Justiției, Roxana Simona Momeu și președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copiilor și Adopție, Rareș-Petru Achiriloaiei. Vizita delegației române a fost organizată cu sprijinul Ambasadei României la Stockholm și al Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Programul vizitei a inclus întrevederi cu Camilla Waltersson Grönvall, ministrul pentru servicii sociale, cu care s-a realizat o discuție constructivă, Erik Henriksson, adjunctul Avocatului Copilului și cu președintele Grupului parlamentar de prietenie Suedia-România, Mikael Oskarsson (Partidul Creștin Democrat). La întrevederea cu ministrul pentru servicii sociale, Camilla Waltersson Grönvall, au participat și alți oficiali suedezi, precum reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe (Divizia pentru UE și Afaceri Internaționale, Departamentul pentru afaceri consulare și drept civil, Secția de drept civil internațional, Autoritatea centrală suedeză privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii) și reprezentanți ai Diviziei pentru Servicii Sociale și Politici pentru Dizabilități din cadrul Ministerului pentru Servicii Sociale. De asemenea, delegația română s-a întâlnit cu Daniel Samson,  tatăl celor doi copii minori, care a prezentat în detaliu circumstanțele dramatice ale preluării abuzive ale celor două minore și plasarea în familii de încredințare, precum și gestiunea abuzivă a situației de către serviciile sociale suedeze.
În cadrul întrevederilor cu oficialii suedezi, senatorul Titus Corlățean, care a condus misiunea comună a Parlamentului și Guvernului României, a solicitat în termeni imperativi repatrierea de urgență a celor doi copii minori români, deținuți abuziv împotriva voinței statului de cetățenie, România, aceștia deținând exclusiv cetățenia română.
Senatorul Titus Corlățean a semnalat interlocutorilor încălcările grave și repetate ale tratatelor internaționale, europene și bilaterale în domeniu – Convenția ONU privind drepturile copilului, Regulamentul (UE) 2019/1111 al Consiliului privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materie de răspundere părintească și privind răpirea internațională a copiilor și Acordul bilateral româno-suedez din 1974 în materie consulară, precum și a legislației interne suedeze în domeniu, unele dintre aceste încălcări, în opinia demnitarului român, constituind infracțiuni care ar necesita demararea unei anchete penale împotriva celor vinovați.
Delegația română a semnalat situația dramatică a celor două minore, în special a Sarei, care, în urma unui tratament restrictiv și abuzator a avut, până în prezent, 5 tentative de suicid, ceea ce creează o situație de urgență privind repatrierea acestora și reunificarea familiei.
În acest sens, soluțiile instituționale și juridice la dispoziție ar putea fi plasarea minorelor în cadrul familiei lărgite (există de mai multă vreme o anchetă socială profesionistă și o propunere în acest sens avansată de Autoritatea română pentru protecția copilului) sau transferul de competență către o instanță română, pe baza Regulamentului (UE) 2019/1111 al Consiliului privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materie de răspundere părintească și privind răpirea internațională a copiilor, soluții pe care autoritățile române le-au propus în mod repetat în perioada de un an și jumătate de când acest caz a fost semnalat, fără a primi un răspuns. Delegația română a menționat că acestea pot fi utilizate doar dacă aplicarea lor se va face cu celeritate, repatrierea minorului în România fiind însă soluția care ar trebui promovată cu prioritate.
Delegația română a solicitat oficial, atât înaintea vizitei, dar și pe perioada prezenței în Suedia, să i se acorde acces liber și contact direct cu cele două minore. Serviciile sociale suedeze au refuzat abuziv acordarea acestui acces, lucru de care delegația română a luat notă oficial. S-a reușit, în schimb, realizarea, în termen scurt și după foarte multe insistențe, a unei video conferințe între consulul României în Suedia și cele două minore, prin intermediul unui translator, la care au asistat și reprezentanții serviciilor sociale suedeze.
Senatorul Titus Corlățean a atras atenția că acest caz are un potențial serios de a altera relațiile bilaterale între România și Suedia, în condițiile în care situația dramatică a celor doi copii a generat un puternic impact emoțional în cadrul opiniei publice din țara noastră, dar și la nivelul comunităților românești din Europa și Statele Unite ale Americii.
Domnia sa a menționat că, în lipsa unei decizii privind repatrierea și reunificarea familiei în acest caz, atât autoritățile române, cât și asociațiile românilor și bisericilor din țară și străinătate se vor considera libere să protesteze după modelul deja realizat în cazurile anterioare, pentru familii aflate în situații similare (Norvegia - cazul Bodnariu și Germania – cazul Furdui), simultan cu demersurile politice și juridice ce vor fi întreprinse la nivel instituțional european și euro-atlantic.
În marja vizitei efectuate la Stockholm, senatorul Titus Corlățean a avut convorbiri pe tema menționată cu Carl Bild, fost ministru de externe al Suediei și cu colegi parlamentari suedezi, membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Autoritățile române așteaptă în perioada imediat următoare o decizie din partea autorităților suedeze, care să permită repatrierea minorelor și reunificarea familiei.



Go to top