Denatorul USR PLUS de Diaspora, Radu Mihail, a făcut o prioritate din reducerea timpului necesar pentru recunoașterea diplomelor și calificărilor obținute de români în străinătate. Radu Mihail consideră că reformarea Centrului National de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) ar fi de natură să ușureze viața românilor care se reîntorc acasă și să grăbească procesul de integrare a lor în muncă, în beneficiu personal dar și al societății.
Radu Mihail: ”Unul dintre subiectele care îmi este adus la cunoștință frecvent de românii care au studiat în afara țării este că procesului de echivalare a diplomelor obținute în școlile și universitățile europene este unul birocratic, care durează foarte mult. Există și situații în care o persoană a obținut o calificare într-un domeniu, dar acea calificare nu există în România sau nu este încă recunoscută. Toți cetățenii cu care am discutat, care au trecut prin acest proces sau sunt în curs de obținere a echivalării diplomelor, spun că CNRED trebuie reformat pentru a scurta timpul alocat fiecărui dosar în parte.”
Pentru înțelege mai bine cum funcționează procesul de echivalare a diplomelor, Radu Mihail a dorit să afle mai multe detalii privind durata medie a procesului de echivalarea diplomelor de licență, masterat și doctorat.
Radu Mihail și-a declarat mereu disponibilitatea de a lucra împreună cu toți factorii implicați pentru a reduce birocrația și a grăbi reintegrarea plenară în viața social-profesională a românilor care învață în străinătate și doresc să se reîntoarcă acasă. Radu Mihail consideră că sistemele de echivalare a diplomelor din alte state europene ar putea constitui exemple de bune practici, pe care și Ministerul Educației din România le-ar putea implementa cu succes.