Senatorul USR PLUS Ștefan Pălărie deplânge tendința ce s-a manifestat în sistemul educațional românesc de reducere a numărului de ore dintr-un an școlar, cu consecințe grave asupra procesului de asimilare a noilor cunoștințe de către copii și adolescenți.
Într-o declarație politică, Ștefan Pălărie arată că în vreme ce în statele europene copiii învață între 181 și 200 de zile pe an, copiii din România doar 165 de zile, o diferență considerabilă raportată la volumul de informații din curricula școlară românească.
Ștefan Pălărie: ”Dacă în perioada 2011-2015 aveam 36 de săptămâni în care copiii mergeau la școală, în 2016-2017 au rămas 35 de săptămâni, în 2018-2019 34 de săptămâni, ca anul acesta să avem 33 de săptămâni. Avem un volum mare de informații care trebuie asimilat într-un timp extrem de scurt. Copiii noștri pot deveni stresați, îngrijorați, chiar sperați de faptul că nu pot reține tot ceea ce li se predă. Nu ne putem juca cu asta!”
Senatorul USR PLUS Ștefan Pălărie a anunțat că va depune o inițiativă legislativă pentru modificare Legii Educației Naționale astfel încât elevii din ciclul primar să aibă minim 175 de zile de școală pe an, cei idin ciclul gimnazial, minim 180 de zile de școală pe an, iar elevii de liceu, minim 185 de zile de școală pe an, o medie de 180 de zile de școală pe an, în linie cu restul țărilor europene.
Iată, în continuare, textul integral al declarației:
”O Românie educată în condiții europene
Una din cele mai fierbinți teme de discuție a săptămânii trecute pentru părinții din întreaga țară a fost decizia Ministerului Educației de a modifica structura anul școlar curent pentru a putea gestiona mai bine pandemia și vârful valului trei din luna aprilie. Am sprijinit decizia Guvernului înțelegând că dreptul la viață și la sănătate este unul primordial în perioade de crize majore.
În același timp, nu avem dreptul să uităm că educația reprezintă pasul către o viață decentă pentru viitorul fiecărui copil, al fiecărei comunități și societății per ansamblu.
Referitor la anul școlar al învățământului din România, țara noastră se situează pe un rușinos loc, referitor la numărul de zile în care copiii noștri merg la școală. În vreme ce statele europene învață între 181 și 200 de zile pe an, România are o medie de 165 de zile de școală. Este o diferență considerabilă dacă analizăm și volumul crescut de informații (unul dintre cele mai mari din Europa) datorate programei stufoase la care copiii noștri sunt expuși. Așadar, avem un volum mare de informații care trebuie asimilat într-un timp extrem de scurt. Copiii noștri pot deveni stresați, îngrijorați, chiar sperați de faptul că nu pot reține tot ceea ce li se predă. Nu ne putem juca cu asta!
Din păcate, trendul a fost descendent pentru educația din România. Dacă în perioada 2011-2015 aveam 36 de săptămâni în care copiii mergeau la școală anual, în 2016-2017 am avut 35 de săptămâni, în 2018-2019 34 de săptămâni, ca anul acesta să avem 33 de săptămâni. Este necesară modificarea Legii Educației pentru stabilirea unui număr minim de zile de școală, de aceea, în perioada următoare vom depune o inițiativă legislativă cu următoarele propuneri
- Minim 180 de zile de școală pentru elevii din ciclul gimnazial
- Minim 175 de zile de școală pentru elevii din ciclul primar (acesta beneficiază de o săptămână de vacanță suplimentară)
- Minim 185 de zile de școală pentru elevii de la liceu
Practic vom avea o medie de 180 de zile de școală pe an, aliniindu-ne cu restul țărilor europene. Nu putem persista în greșeli. Dacă observăm că ceva nu funcționează, trebuie găsite soluții și îmbunătățite condițiile de organizare a educației. Nu trebuie să avem orgolii politice când discutăm despre viitorul copiilor noștri, despre viitorul educației din România.
Mediul școlar este cel care pune amprenta asupra comportamentului unui copil, atât din punct de vedere educațional, emoțional, cât și social. Nu le putem limita accesul la educație și nici nu-i putem supra-aglomera.
Educația trebuie să fie prioritatea numărul unu a României pentru următorii 30 de ani.”