Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

PSD și PNL nu vor să se afle adevărul privind azilele groazei. Cererea USR ca funcționarea Comisiei pentru Drepturile Omului să se prelungească în iulie, blocată în Biroul Permanent al Senatului

USR a cerut astăzi Biroului Permanent al Senatului să permită Comisiei pentru Drepturile Omului să-și desfășoare activitatea în următoarele două săptămâni, pe fondul situației din casele de bătrâni din Voluntari. 

În cererea depusă, se precizează că „ceea ce se întâmplă la momentul actual privind respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități este inacceptabil într-un stat de drept. Tratamentele inumane aplicate beneficiarilor din centre autorizate sau avizate de către Statul Român nu pot fi acceptate, iar dezastrul întâlnit în centrele de vârstnici din voluntari necesită măsuri radicale pe care Guvernul are posibilitatea să le adopte cu celeritate”.

Cererea nu a fost aprobată, reprezentanții PSD, PNL și UDMR dând un vot de abținere.

Anca Dragu, senatoare USR, președinta Comisiei pentru Drepturile Omului din Senat: „Prin poziția adoptată, PSD, PNL și UDMR fac scut în jurul adevăraților vinovați de cele petrecute în căminele groazei din Voluntari. Voluntari este un oraș condus de un primar fost membru PSD, Ministerul Familiei este condus de un ministru PSD, Ministerul Muncii și Protecției Sociale este condus de un ministru PSD, Consiliul pentru Monitorizarea Convenției ONU pentru protecția persoanelor cu dizabilități este condus de un fost senator PSD, președintele Fundației Sfântul Gabriel cel Viteaz este fost lider al organizației de tineret PSD in Ilfov, iar președintele CJ Ilfov este membru PNL. A fost careva demis? Nu! S-a sesizat Avocatul Poporului? Nu!”.



Go to top