Inițiativa legislativă a USR care introduce Registrul infractorilor sexuali aduce trei elemente de siguranță noi:
1) Cei înscriși în Registrul infractorilor sexuali trebuie să notifice periodic autoritățile privind locul de muncă, nu doar date generale despre situația lor.
2) Structurile specializate din Poliție trebuie să anunțe imediat angajatorii din sistemul de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice instituție a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
3) Raporturile de muncă sau voluntariat încetează imediat în momentul înscrierii în Registru dacă persoana respectivă lucrează în domenii care presupun contacte cu copii sau cu persoane vulnerabile.
Inițiativa senatorului USR Ștefan Pălărie privind Registrul persoanelor care au comis infracțiuni sexuale a primit raport de admitere în unanimitate în Comisia juridică din Senatul României și va intra acum la vot, în Plenul Senatului.
„Este nevoie să facem acest Registru clar, funcțional și ferm, ca să nu ne mai trezim cu profesori sau cu medici care au în trecutul lor astfel de fapte penale de natură sexuală. Riscul de recidivă la infracțiunile sexuale este foarte mare, de aceea, prin această nouă propunere legislativă, îi oprim pe cei care au comis astfel de infracțiuni să mai lucreze în școli, spitale sau cu persoane aflate în centre de îngrijire, în domenii sensibile. Este un gest întârziat, dar absolut necesar. Legea, în forma actuală, lasă loc pentru noi tragedii”, spune senatorul USR Ștefan Pălărie.
Inițiativa senatorului USR Ștefan Pălărie privind Registrul persoanelor care au comis infracțiuni sexuale a primit raport de admitere în unanimitate în Comisia juridică din Senatul României și va intra acum la vot, în Plenul Senatului.
Inițiativa legislativă este menită să prevină situații în care astfel de persoane continuau să lucreze fără să fie verificate: „Certificatul de integritate comportamentală era cerut doar pentru cei care se angajau acum, în prezent, fără să fie făcute verificări față de cei angajați deja. Am avut cazuri de profesori sau personal medical care lucrau de zeci de ani, fără să știe nimeni că au fost înscriși în Registru. Acum vor fi obligați să anunțe periodic locul de muncă sau contractul de voluntariat, iar structurile specializate din Poliție vor fi obligate să informeze angajatorul, iar acesta va fi obligat la rândul său să înceteze imediat raporturile de muncă”, mai spune Ștefan Pălărie.