Radu Mihail, senator USR de Diaspora și delegat al Parlamentului României la Conferința pentru Viitorul Europei, a organizat o masă rotundă pe tema “Muncitorii mobili - esențiali și protejați” la care au fost prezenți reprezentanți guvernamentali și diplomați din partea Germaniei, Italiei, Spaniei, Autoritatea Europeană a Muncii (ELA), parlamentari și membri ai Guvernului României, reprezentanți ai societății civile.
Organizată în siajul Conferinței pentru Viitorul Europei, care se fundamentează pe un principiu clar: cetățenii trebuie să se afle în centrul tuturor politicilor și să contribuie activ la stabilirea priorităților Uniunii Europene, masa rotundă și-a propus să aducă în prim-plan problematica cetățenilor mobili care trăiesc și muncesc în afara țării de origine.
În cadrul întâlnirii, au fost dezbătute ultimele măsuri și practici introduse la nivelul țărilor-gazdă pentru o mai bună protecție a muncitorilor mobili. De asemenea, s-au adus în discuție modificările recente din legislația națională, respectiv proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.33/2021 care a fost îmbunătățit semnificativ în Parlament (cu contribuții importante prin amendamentele noastre, ale echipei USR PLUS), pentru a asigura o mai bună protecție a cetățenilor români care lucrează în străinătate.
Radu Mihail: ”Este important să îi convingem pe cat mai mulți dintre lucrătorii mobili, adică exact cei care au beneficiat în mod direct de oportunitățile oferite de UE, dar care poate s-au confruntat cu anumite probleme, să se alăture demersurilor din contextul Conferinței pentru viitorul Europei și să își exprime opiniile cu privire la ce funcționează bine și ce nu funcționează, la așteptările pe care le au.”
Participanții la masa rotundă despre muncitorii mobili au putut afla detalii despre schimbarea semnificativă a cadrului legislativ în Germania, despre dublarea bugetului pentru organizații de sprijin precum Faire Mobilität, despre organizarea complexă orientată pe informarea cetățenilor români în limba român din Spania, despre schimbarea structurii comunității românilor din Italia către o pondere mai mare a întreprinzătorilor.
Din discuții, a reieșit colaborarea bună dintre atașații de muncă ai României (deși încă insuficienți ca număr) și autoritățile din cele trei țări.
Cele mai importante concluzii ale dezbaterii au fost:
- informarea cât mai din timp și asistența pe tot parcursul expatrierii sunt esențiale pentru a reduce substanțial cazurile de abuz.
- prevenirea problemelor cu care lucrătorii mobili se pot confruntă necesită o misiune asumată de toate statele membre
- nevoia unei abordări coordonate în ceea ce privește condițiile de muncă, sistemele de securitate socială, și implicit, legislația în materie de mobilitate a forței de muncă.