Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Gabriela Crețu, Președinta Comisiei pentru Afaceri Europene din Senat, vorbitor principal la conferința Drumul spre Sibiu - Un pas mai aproape

   Președinta Comisiei pentru Afaceri Europene, doamna senator Gabriela Crețu, a participat marți, 30 octombrie, la Conferința Drumul spre Sibiu - Un pas mai aproape, organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România. Comisia Europeană a fost reprezentată de comisarul european pentru buget, domnul Gunther Oettinger.
    Dezbaterile au fost dedicate viitorului Uniunii Europene și pregătirii poziției pe care România o va avea în cadrul summit-ului organizat în timpul Președinției Consiliului Uniunii Europene. Panelul la care a fost vorbitor principal doamna senator Gabriela Crețu a avut drept temă ”Economia socială de piață - echilibrul dintre solidaritate și competitivitate”.
   În cadrul dezbaterilor, doamna senator Gabriela Crețu a subliniat faptul că deși Uniunea se află într-o perioadă cu  dezechilibre vizibile, o reconstrucție pe fundamente corecte îi poate aduce o revigorare. “Foarte adesea, se afirmă că Uniunea Europeană și-a făcut datoria, Uniunea poate să moară. Nici pe departe nu susținem această opinie. Uniunea reprezintă încă, chiar și în situația actuală, cea mai bună societate de pe Terra, cea mai dezvoltată, pașnică și cea mai echitabilă, în comparație cu alte zone ale lumii; aceasta este realitatea, în ciuda inegalităților crescânde, în interiorul societăților și între statele europene. Deci, avem o bază pe care să construim. Problema este că trebuie să reconstruim!”
    În acest context, președinta Comisiei pentru Afaceri Europene a subliniat că, în ultimele două decenii, UE a dezvoltat doar un aspect al ei - piața unică. “Cu mici probleme, în domeniul  uniunii bancare, avem o piață unică aproape completă și putem vorbi despre o economie fără granițe; în schimb, avem societăți cu granițe. Acesta a fost din start dezechilibrul fundamental de construcție – am pus în comun piețele naționale, dar am păstrat sistemele sociale diferite. Cu salarii diferite. S-a creat astfel una dintre marile probleme pe care UE le are și care alimentează tensiunile dintre state și tensiunile sociale din interiorul statelor. Această stare de fapt permite o mobilitate mult mai accelerată față de capacitatea efectivă de adaptare a societății. Determină o mobilitate a capitalului dintre țările mai bogate economic înspre țările mai sărace și de acolo în afara Uniunii și o mobilitate a forței de muncă în sens invers. Iar această realitate alimentează discursul populist și eurosceptic.”
    Soluția propusă de doamna senator Gabriela Crețu este construirea unui pilon social serios, așa cum regăsim în Tratate, unde se precizează că UE este o economie socială de piață.
“Argumentul că nu ar fi exista bază juridică în Tratate ca să dezvoltăm pilonul social este nevalid. Există o propunere din partea Comisiei Europene care, deși este binevenită, conține aspecte cumva decorative, marginale. Nu este suficientă! Dincolo de lipsa unui sistem social comunitar, încă slab, există politicile de coeziune care permit celor care sunt în urmă ca nivel de dezvoltare să se apropie într-un ritm ceva mai rapid de statele care erau deja la un nivel mult mai înalt.”
   Dar, a apreciat cu regret Gabriela Cretu, politica de coeziune nu este suficientă, nu poate să compenseze divergențele pe care sistemul monetar le produce. “Avem nevoie și de politici de coeziune puternice și de un pilon social extrem de puternic pentru a rezolva tensiunile existente în Uniune. Înainte de toate însă, e nevoie de corectarea neajunsurilor  sistemului monetar european; așa cum funcționează astăzi, subminează Uniunea. Absoarbe plus valoarea din economiile mai puțin dezvoltate și o concentrează în statele foarte dezvoltate.”
    Conferința a avut și o componentă interactivă în care invitata a răspuns numeroaselor întrebări venite din public.
    La finalul conferinței, președinta Comisiei pentru Afaceri Europene, doamna senator Gabriela Crețu a avut un schimb de opinii cu Comisarul european pentru buget şi resurse umane, Gunther Oettinger, cu privire la aderarea României la euro "pe termen mediu", lipsa de ambiție a Cadrului Financiar Multianual 2021-2027 și ce înseamnă valoare adăugată europeană. Domnia sa a subliniat că cea mai importanta valoare adăugată la acest moment este ca Uniunea Europeană să rămână unită.
 



Go to top