Senatorul USR PLUS Ștefan Plărie, președintele Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială și membru al Comisiei de învățământ tineret și sport din Senat, a fost co-organizator al dezbaterii publice privind ”Profesionalizarea mamagementului Educațional”. Dezbaterea a avut loc în sala Avram Iancu a Parlamentului României și on-line.
Pornind de la faptul că, în ianuarie anul acesta, peste 700 de directori școlari, la final de mandat, au fost schimbați de către inspectoratele școlare din întreaga țară, dezbaterea de azi a vizat nu numai căile pentru organizarea unor concursuri decente, profesioniste, corecte, pentru peste 7.000 de unități școlare cu personalitate juridică, în acest an dar și explorarea direcțiilor strategice care ar putea contribui la îmbunătățirea sistemului educațional din România.
Ștefan Pălărie: ” Este momentul să elaborăm politici publice în educație, este momentul să nu mai lăsăm viitorul copiilor noștri în mâna oamenilor nepregătiți, sau mai rău, în mâna oamenilor care sunt neinteresați de corectitudine și echitate în educație. Trebuie să avem grijă de viitorul educației din România! Prin aceste dezbateri ne propunem să aducem împreună, la aceeși masă, toți actorii educaționali, să dezbatem căile prin care să modificăm Legii Educației în interesul elevului, să susținem Ministerul Educației în eforturile pentru elaborarea metodologiei concursurilor din 2021 și – nu în cele din urmă – ce profesionalizarea funcției de director.”
De asemenea, Senatorul USR PLUS Irineu Darău, secertarul comisiei pentru invîțământ, tineret și sport din Senat, și-a exprimat speranța că în urma celor discutate, Ministerul Educației va găsi cele mai bune metodologii de organizare a concursurilor pentru ocuparea posturilor de directori.
Irineu Darău: ” Având în vedere că în august vor expira actualele mandate ale directorilor și vor trebui organizate concursuri, este necesar să fie stabilite niște obiective care pot fi atinse în timpul scurt rămas. Consider că depolitizarea și selecția obiectivă a directorilor pot avea loc doar dacă viitoarea metodologie de concurs va impune transparență maximă privind distribuirea subiectelor de concurs, baremele, desfășurarea probelor și procesul contestațiilor. Îmi doresc ca Ministerul să asigure predictibilitatea, rigurozitatea și corectitudinea viitoarelor concursuri. De asemenea, cred că trebuie găsite soluții pentru sporirea atractivității funcției de director, ceea ce ar duce la creșterea bazei de selecție. Pe termen scurt, atât pentru alegerea directorilor cât și pentru cea a inspectorilor școlari, avem nevoie de concursuri sigure și obiective - cu controale stricte și fără posibilitatea de fraudă sau de intervenții politice, fiindcă e necesar să restabilim încrederea în sistemului de învățământ și în stat în general”
La dezbateri au participat senatori și deputați, reprezentanți ai Ministerului Educației, fostul Ministru al Educației, Daniel Funeriu, reprezentanți ai Academiei Române, ai organizațiilor de părinți și organizațiilor de elevi, reprezentanți ai cadrelor didactice, reprezentanți ai mai multor ONG-uri active în domeniul educației.