Adina Săniuță a depus jurământul în calitate de senator USR de București

Adina Săniuță a depus jurământul în calitate de senator de București. Ea ocupă, astfel, locul devenit vacant după numirea Ancăi Dragu în funcția de Guvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova și a demisiei acesteia din Senatul României.

Adina Săniuță este lector universitar la Facultatea de Management din cadrul SNSPA, director al programelor de masterat: Management și Branding Corporativ; Management și Inovare Digitală. De asemenea, Adina a mai fost cadru didactic asociat la Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice și la UNEFS.

Adina Săniuță spune că, așa cum a făcut și până acum, își va asuma cu seriozitate și noile responsabilități ale mandatului de senator.

”Prioritatea mea vor fi proiectele care conduc la debirocratizare, scăderea taxării, în special a muncii, și diminuarea cheltuielilor statului. Experiența pe care o am în mediul privat mă ajută să fiu conectată la realitatea economică și nevoile contribuabililor, atât persoane fizice, cât și juridice, și astfel deciziile pe care le voi lua vor fi bazate pe date reale, aliniate la ceea ce contează cu adevărat pentru societate” declară Adina Săniuță.

Adina are o experiență îndelungată în sectorul privat ca export manager pentru branduri românești de renume și a coordonat campanii de marketing pentru multinaționale care activează și în România. De asemenea, a fost coordonator de comunicare la Fundația Romanian Business Leaders, fundație ce reunește cei mai importanți oameni de business din România.

Ea a fondat prima librărie cu carte în limba germană din București și, pe lângă activitățile legate de profesie, este implicată în proiecte sociale, fiind cofondatoare a două asociații care activează în domeniul protecției mediului și al educației.

Adina Săniuță este Doctor în marketing, titlu acordat de Academia de Studii Economice din București și deține și un titlu de Master in Administrarea Afacerilor acordat de aceeași instituție de învățământ superior.

Adina vorbește fluent germană și engleză.
 


Go to top