Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Senatorul Cristi Berea: „La Bucha nu s-a scris istorie, s-a repetat!”

Senatorul USR de Iași, Cristi Berea, consideră că în cazul masacrului de la Bucha, istoria nu s-a scris ci s-a repetat, trupele rusești comițând atrocități pe care nu le mai comiseseră din 1940, de la Katin, când peste 22.000 de ofițeri polonezi au fost masacrați de forțele sovietice.

Într-o declarație politică, senatorul Cristi Berea arată că pe fundalul ororilor descoperite odată cu retragerea trupelor rusești din zonele pe care le-a ocupat în Ucraina, Curtea Internațională de Justiție de la Haga este datoare în fața umanității să judece aspru armata și conducătorii ruși responsabili.

Cristi Berea: ”Așadar, istoria nu s-a întâmplat anul acesta, dar este și mai grav faptul că s-a repetat încă o dată. Am crezut că evoluția omenirii va împiedica generația noastră și generațiile viitoare din a comite asemenea atrocități. Am crezut greșit. Armata rusă a dat dovadă ca istoria nu a fost învățată. Este datoria fiecăruia dintre noi să condamnăm cele întâmplate și este datoria autorităților internaționale să ia măsuri dure.”

Concluzionând, senatorul USR de Iași, Cristi Berea, arată, în declarația sa politică faptul că este datoria fiecăruia să condamne fără echivoc  cele întâmplate și că este datoria autorităților internaționale să ia măsuri dure. ”Nu putem accepta și nu putem uita masacrul de la Bucha” spune senatorul Cristi Berea.

Iată în continuare textul integral al declarației politice:
 
„La Bucha nu s-a scris istorie, s-a repetat!

Nu există suficiente cuvintele pentru a descrie masacrul de la Bucha. Imaginile pe care Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, le-a expus în cadrul discursului său din Parlamentului României, sunt de condamnat și de neiertat. În contextul acestui război și a tragediilor îngrozitoare care ies la suprafață o dată cu retragerea trupelor, Curtea Internațională de Justiție de la Haga se află într-o poziție în care este nu doar obligată, ci datoare în fața umanității să judece aspru armata și conducătorii ruși responsabili.

Imaginile ororilor lăsate în urmă de ocupația rusă au înconjurat planeta și au zguduit încrederea în viitorul umanității. Internetul și rețelele de socializare se dovedesc încă o dată a fi o sursă de informare eficientă. Sper că acest lucru va putea ajuta să se facă dreptate. Să nu uităm niciodată faptul că România a mai trăit o dată această pagină de istorie, doar că nu a fost documentată în același fel.
„Davai ceas, davai palton” sunt cuvintele care l-au omorât pe Constantin Tănase în perioada ocupării României de către Armata Roșie. Acesta găsise comicul în lăcomia rușilor care și azi părăsesc zone pe care le-au ocupat temporar, cu electronice și electrocasnice.

Din 1944 până în 1958, imaginile din Bucha au fost realitatea noastră. Rușii au comis furturi, violuri, omoruri și ne-au săpat gropi comune. Apoi, în Transnistria, în anii 90, armata rusă a avut o nouă „operațiune specială”. Curtea Europeană a Drepturilor Omului titrează scene de tortură, interogări abuzive și furturi. Rusia le-a negat.


Așadar, istoria nu s-a întâmplat anul acesta, dar este și mai grav faptul că s-a repetat încă o dată. Am crezut că evoluția omenirii va împiedica generația noastră și generațiile viitoare din a comite asemenea atrocități. Am crezut greșit. Armata rusă a dat dovadă ca istoria nu a fost învățată. Este datoria fiecăruia dintre noi să condamnăm cele întâmplate și este datoria autorităților internaționale să ia măsuri dure. Nu putem accepta și nu putem uita masacrul de la Bucha.”
 



Go to top